Viitoarea regină a Belgiei, prinsă în mijlocul războiului declarat de Trump Universității Harvard

Prințesa Elisabeta, viitoarea regină a Belgiei în vârstă de 23 de ani, tocmai a încheiat primul său an la Universitatea Harvard, însă interdicția impusă de administrația președintelui american Donald Trump asupra studenților străini care merg acolo ar putea pune în pericol continuarea studiilor.

Prințesa Elisabeta a Belgiei și-a încheiat primul an la Harvard FOTO Palatul Regal / Instagram

Prințesa Elisabeta a Belgiei și-a încheiat primul an la Harvard FOTO Palatul Regal / Instagram

Administrația Trump a revocat joi dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali și obligă actualii studenți străini fie să se transfere la alte instituții de învățământ, fie să își piardă statutul legal în SUA, amenințând totodată cu extinderea represaliilor și asupra altor universități.

„Prințesa Elisabeta tocmai a încheiat primul ei an. Impactul deciziei (administrației Trump) va deveni clar abia în zilele sau săptămânile următoare. Investigăm în prezent situația”, a declarat Lore Vandoorne, purtătoarea de cuvânt a Palatului Regal belgian, potrivit Reuters .

„Analizăm în acest moment situația și vom lăsa lucrurile să se clarifice. Multe se mai pot întâmpla în zilele și săptămânile următoare”, a adăugat Xavier Baert, directorul de comunicare al Palatului.

Elisabeta urmează cursurile de Politici Publice la Harvard, un program de masterat de doi ani care, potrivit site-ului universității, are scopul de a lărgi perspectivele studenților și de a le perfecționa abilitățile pentru „o carieră de succes în serviciul public”.

Prințesa este moștenitoarea tronului belgian, fiind cea mai mare dintre cei patru copii ai regelui Philippe și reginei Mathilde. Înainte de a merge la Harvard, ea a obținut o diplomă în istorie și politică la Universitatea Oxford din Marea Britanie.

Harvard a declarat joi că măsura luată de administrația Trump – care afectează mii de studenți – este ilegală și echivalează cu o represalie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă