Viorica Dăncilă susţine că Dan Nica nu a fost respins de Bruxelles pentru postul de comisar european

 Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că Dan Nica, nominalizat pentru postul de comisar european, nu a fost respins de Comisia Europeană.

"Nu a fost respins. Eu respect foarte mult presa şi ştiu că presa are un rol foarte important în statul român, dar atunci când se vine în spaţiul public cu informaţii false, acest lucru nu mai oferă un grad mare de încredere. Înainte de a apărea o informaţie trebuie să existe certitudinea că acea informaţie este reală. (...) Cei din Parlamentul European, din opoziţie am văzut că spun orice unii dintre ei pentru a strica imaginea României. Am văzut ce spune Siegfried Mureşan, am văzut ce spun ceilalţi", a spus premierul, care a participat la un eveniment la Romexpo.

La remarca jurnaliştilor că purtătorul de cuvânt al CE a anunţat că Dan Nica a fost respins, Viorica Dăncilă a răspuns: "Aţi văzut dumneavoastră acest lucru? Trimiteţi-mi şi mie comunicatul. Eu respect deciziile Comisiei Europene. Purtătorul de cuvânt nu a spus acest lucru". AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan