Virgil Popescu: Armata Română are nevoie de transportoarele Piranha şi acestea trebuie fabricate în România

Ministrul interimar al Economiei, Virgil Popescu, a discutat luni cu reprezentanţii General Dynamics despre etapa a II-a a contractului de achiziţie de către Ministerul Apărării a transportoarelor Piranha, precum şi despre asocierea dintre ROMARM şi GD, cu privire la fabricarea acestora în România.

"Armata Română are nevoie de aceste transportoare şi conform contractului de offset acestea trebuie fabricate în România. O posibilă achiziţie a UM Bucureşti de către General Dynamics nu este exclusă, dar procedura va dura ceva timp şi până atunci trebuie să ne organizăm pentru fabricarea în România a transportoarelor, aşa cum a fost stabilită prin contractul offset", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

La discuţii au mai participat directorul CN ROMARM, Ţuţu Gabriel, iar din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului secretarul de stat Daniela Nicolescu, directorul Direcţiei Industria de Apărare, Ruxandra Anghel, şi directorul Direcţiei Generale Administrarea Participaţiilor Statului, Manafu Adrian.

"Am transmis că încurajez investiţiile şi îmi doresc ca industria de apărare din ţara noastră să fie una performantă şi cu produse de top", a subliniat Virgil Popescu.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români