Vitamina A administrată în exces poate provoca fragilizarea oaselor (studiu)

Vitamina A administrată în exces poate provoca fragilizarea oaselor (studiu)

Consumul unei cantităţi exagerate de vitamina A poate contribui la reducerea densităţii osoase, conform unui studiu clinic efectuat pe şoareci de o echipă de oameni de ştiinţă din Suedia, citat marţi de Xinhua.

Cercetarea, publicată în cel mai recent număr al Journal of Endocrinology, a relevat că un aport susţinut de vitamina A, la niveluri cu 4,5 - 13 ori mai mari decât doza zilnică recomandată (DZR) pentru oameni a provocat o fragilizare semnificativă a oaselor.

Concluziile sugerează că este nevoie de precauţie în ceea ce priveşte suplimentarea dietei cu vitamina A, un nutrient esenţial, important în cadrul a numeroase procese biologice, inclusiv pentru creştere, imunitate şi funcţionarea organelor.

Corpul uman nu poate produce vitamina A, însă o alimentaţie sănătoasă, care include carne, produse lactate şi legume ar trebui să fie suficientă pentru satisfacerea nevoilor nutriţionale.

Studii anterioare realizate pe şoareci au demonstrat că excesul de vitaminei A pe termen scurt, la echivalentul a 13 până la 142 de ori faţă de DZR pentru oameni are ca rezultat reducerea densităţii osoase şi creşterea riscului de fracturi după doar una sau două săptămâni de administrare.

Acest studiu este primul care ia în considerare efectele pe termen lung ale unor doze mai mici de vitamina A, mai apropiate de cele consumate de persoanele care îşi administrează suplimente.

În cadrul acestui studiu, Ulf Lerner şi colegii săi de la Universitatea Göteborg, au notat că şoarecii care au primit doze mici de vitamina A, echivalente cu o cantitate cu 4,5 până la 13 ori mai mare decât DZR pentru oameni, pe o perioadă mai lungă de timp, au prezentat o fragilizare a oaselor după doar opt zile de administrare, proces ce a progresat pe perioada celor zece săptămâni de studiu.

O dietă echilibrată este suficientă pentru satisfacerea nevoilor de vitamina A ale corpului, au menţionat autorii cercetării. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?