VIZELE către America, tot mai DEPARTE

VIZELE către America, tot mai DEPARTE

Rata de refuz a solicităţilor de viză din partea cetăţenilor români a crescut în anul fiscal 2014-2015. Creşterea vine după ce în ultimii patru ani rata a scăzut, anul trecut ajungând chiar sub 10%. Raportul anual al Departamentului de Stat arată că rata de refuz a fost de 11,16%, între 1 octombrie 2014 şi 30 septembrie 2015,  Euractiv.ro .

Creşterea ratei vine după un trend descrescător în ultimii ani, culminând cu anul fiscal 2013-2014, când, pentru prima dată, a scăzut sub pragul de 10% (9,8%). Astfel, în 2010 rata de refuz a fost de 24,8%, în 2011 de 22,4%, în 2012 de 17%, iar în 2013 de 11,5%.

După precedentul raport, MAE îşi exprima speranţa că "această tendinţă pozitivă se va menţine şi în cursul anului viitor, fiind relevantă din perspectiva progreselor continue înregistrate de România pe linia îndeplinirii criteriilor aferente includerii în programul Visa Waiver".

Anul acesta, Ministerul de Externe a precizat, într-un comunicat, că a luat notă de publicarea de către Departamentul de Stat al SUA, la 12 februarie 2016, a raportului referitor la rata de refuz a solicitărilor de viză de scurtă şedere în SUA aferente anului fiscal 1 octombrie 2014 -31 septembrie 2015. 

Creştere în pofida unei campanii de conştientizare

Rata de refuz a crescut în pofida faptului că MAE desfăşoară, din mai 2015, o campanie de conştientizare a cetăţenilor români care călătoresc în SUA cu privire la respectarea legislaţiei locale referitoare la reglementarea şederii şi desfăşurarea de activităţi lucrative. 

Ambasadorul american la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, pe 1 februarie 2016, că nu este foarte optimist cu privire la şansele României de a accede în programul Visa Waiver în 2016, având în vedere că rata de refuz mai mare decât procentul minim legal de 3%, dar şi perspectivele reduse ca această prevedere să fie modificată de către Congres, în actualul context politic din SUA.

România, Polonia, Bulgaria, Croația și Cipru sunt singurele state membre UE care nu sunt incluse în Programul Visa Waiver.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...