Vlad Pascu și părinții acestuia au fost trimiși în judecată

Vlad Pascu și părinții acestuia au fost trimiși în judecată

Tribunalul București a decis trimiterea în judecată a întregii familii Pascu, Miruna Pascu, Vlad Pascu și Claudiu Pascu, într-un dosar care vizează traficul de droguri, influențarea martorilor și muniție deținută ilegal.

Familia Pascu, trimisă în judecată de procurori FOTO: Inquam Photos

Cei trei membrii ai familiei Pascu sunt în vizorul autorităților din România. Miruna Pascu, mama tânărului drogat care a ucis cu mașina 2 tineri, se află în prezent în arest preventiv. De asemenea, în arest se află și Vlad Pascu, cel care a provocat teribilul accident. În timp ce tatăl tânărului, Claudiu Pascu, se află sub control judiciar.

Miruna Pascu, mama șoferului drogat care a omorât cu mașina doi tineri în localitatea 2 Mai, a rămas în arest preventiv până la 14 octombrie 2023. Judecătorii au refuzat să o plaseze în arest la domiciliu.

„Adevărul” a intrat în posesia încheierii de ședință prin care Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a Mirunei Pascu pentru 30 de zile. Mama lui Vlad Pascu este acuzată că a încercat să influențeze declarația iubitei fiului ei, care urma să fie audiată la DIICOT în calitate de martor.

Judecătorul constată că din probatoriul administrat în cauză până în prezent rezultă indicii că inculpata intenţionează să întreprindă în continuare demersuri pentru a influenţa într-un mod favorabil fiului acesteia cercetările ce urmează a fi efectuate în respectiva cauză penală”, se arată în motivarea arestării preventive.

În cazul tatălui autorului accidentului de la 2 mai, măsura controlului judiciar a fost luată de către procurori în urma descinderilor din cadrul operațiunii „Hidra”, atunci , în casa lui Mihai Pascu au fost găsite mai multe cartușe depozitate necorespunzător.

Tatăl șoferului drogat este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Procurorii DIICOT au inițiat o anchetă penală pe numele acestuia după ce au descoperit în locuința sa mai multe muniții pentru care nu deținea documente legale de proveniență.

Vlad Pascu este arestat și cercetat pentru că a omorât doi tineri după ce a condus sub influența drogurilor și a intrat într-un grup de tineri, lângă stațiunea 2 Mai.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat