Vlad Voiculescu, chemat la DNA. Fostul ministru va fi pus sub urmărire penală

Vlad Voiculescu, chemat la DNA. Fostul ministru va fi pus sub urmărire penală

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a ajuns vineri dimineață la DNA pentru a fi pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu în legătură cu dosarul privind achiziția de vaccinuri împotriva COVID.

Vlad Voiculescu, chemat la DNA

Nu numai că nu am semnat contractele respective, ci atunci când făceau comanda către Comisia Europeană nici măcar nu mă informau. Contractul se semna electronic. Se decripta cu o cheie pe care o avea un angajat MApN. Deciziile erau ale domnului Citu, care intotdeaua se consulta cu domnul Iohannis. Cine vă spunea că au venit doze de Crăciun în 2020? Ei au și coordonat”, a declarat fostul ministru.

Vlad Voiculescu este acuzat de abuz in serviciu, o acuzație similară fiindu-i adusă și Ioanei Mihăilă, cea care a preluat portofoliul de la sănătate după plecarea lui Vlad Voiculescu. Procurorii DNA îi acuză pe cei doi că au cumpărat mai multe doze de vaccin de care România nu avea nevoie.

Există un surplus în toată Europa. Aceste probleme sunt peste tot în Europa. Nicăieri nu a fost deschis niciun dosar. Problema principală este rata de vaccinare”, a transmis Voilculescu.

În urmă cu două zile a început urmărirea penală pe numele lui Florin Cîțu, fostul premier fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

DNA a solicitat Senatului şi Preşedinţiei ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. Potrivit procurorilor DNA, suspiciunile sunt de „abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?