Vlădescu: 231 de cazuri de la Spitalul de Arşi au fost invalidate în primul trimestru

Vlădescu: 231 de cazuri de la Spitalul de Arşi au fost invalidate în primul trimestru

Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri a raportat, din 1 ianuarie până în 31 martie, 882 de cazuri, dintre care 231 au fost invalidate, reprezentând 26 la sută din total, a declarat directorul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Cristian Vlădescu.

"Conform rapoartelor de activitate de la T1 2014, spitalul a raportat, de la 1 ianuarie până în 31 martie 2014, 882 de cazuri, din care s-au validat 651, iar 231 au fost nevalidate, respectiv 26 la sută", a spus directorul general al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică Management şi Perfecţionare în Domeniu Sanitar Bucureşti, Cristian Vlădescu.

El a explicat că 228 de invalidări au fost pe regula A11 - cazuri internate la cerere şi 166 pe B16 - corecţii estetice.

"Cazurile la cerere se invalidează şi nu se decontează, iar corecţiile estetice se invalidează, dar pot fi decontate cu avizul comisiei de analiză de la CASMB", a precizat Vlădescu.

Persoane din conducerea Spitalului de Arşi, unde vineri au loc percheziţii, sunt vizate în ancheta privind internările în baza unor diagnostice false şi realizarea ilegală a unor operaţii estetice, acestea urmând să fie audiate la Poliţia Capitalei, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat că la Poliţia Capitalei vor fi audiaţi angajaţi de la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, printre care sunt medici şi asistente medicale, învinuiţi şi martori. Astfel, la Poliţia Capitalei ar urma să vină pentru a da declaraţii, în calitate de învinuiţi sau de martori, peste 40 de persoane.

Anchetatorii au fost sesizaţi în 2012 de Direcţia de Informaţie şi Protecţie Internă că la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri au loc fraude privind modul de internare al unor pacienţi, iar ulterior a existat şi un denunţător, al cărui caz este cuprins în anchetă, au spus sursele judiciare.

Poliţiştii şi procurorii bucureşteni au descins, vineri dimineaţă, la 23 de adrese, dar şi la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, fiind vizate 26 de persoane, majoritatea cadre medicale, suspectate că făceau internări în baza unor diagnostice false şi realizau ilegal operaţii estetice în spitale.

Managerului Spitalului de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Vitalie Stan, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că sunt percheziţii la locuinţa sa, precizând că i-a întrebat pe anchetatori despre ce este vorba şi i-au spus că va afla la finalul verificărilor. Vitalie Stan a adăugat că nu poate comenta în niciun fel situaţia pe care o vede la televizor, pentru că nu a fost informat despre nereguli în spitalul pe care îl conduce.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, în cursul lunii aprilie, începerea urmăririi penale în acest caz, faţă de 26 de persoane, pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de luare de mită, dare mită, înşelăciune sau fals intelectual.

Vineri, anchetatorii au făcut 23 de percheziţii în Bucureşti, inclusiv la un spital public, arată Parchetul Tribunalului Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că internau fără drept persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals, că foloseau fără drept logistica spitalului şi realizau operaţii estetice - liposucţii, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier - în timpul programului de lucru, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, persoanele vizate în anchetă ar fi cerut mită sume importante de bani, pentru efectuarea operaţiilor şi că ar fi decontat ilegal serviciile medicale, în baza diagnosticelor false, în dauna Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că printre persoanele vizate sunt şi 16 medici, suspectaţi de diagnostic fals, înşelăciune, fals intelectual şi luare de mită.

Cadrele medicale care ar fi realizat în spital operaţii estetice, cereau pentru aceste intervenţii sume mult mai mici decât preţul pieţei, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, iar pentru un implant mamar, aproximativ 2.500 de euro, au precizat sursele citate.

Ca urmare a unor operaţii de acest fel, cadrele medicale ar fi încasat lunar între 15.000 şi 20.000 de euro, potrivit surselor din rândul anchetatorilor.

Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), Gheorghe Iana, a declarat, pentru MEDIAFAX, că operaţiile estetice nu sunt decontate, iar spitalul trebuie să supravegheze că ceea ce se trece pe hârtie ca diagnostic corespunde cu ceea ce se întâmplă în unitate, responsabilitatea raportării fiind a conducerii spitalului.

Profesorul dr. Gheorghe Iana a spus, referitor la percheziţiile care au loc la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, că probabil anchetatorii vor ridica pentru investigaţii foile de observaţii ale pacienţilor internaţi, iar ulterior, în baza acestora, se va face o analiză între ceea ce este trecut în aceste documente şi ce s-a raportat pentru decontare la CASMB.

Preşedintele CASMB a precizat că spitalul raportează către Casa de Asigurări de Sănătate pacienţii internaţi, codul de diagnostic şi instituţia plăteşte corespondenţa dintre diagnostic şi codul care se raportează, respectiv ceea ce este validat de Şcoala Superioară de Management Sanitar.

Spitalul de Arşi a fost amendat cu 30.000 de lei în decembrie 2013, după ce la un control au fost găsite nereguli la evidenţa cazurilor, la foile de observaţie şi la raportările către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, preşedintele CNAS, Radu Ţibichi.

"Mi s-a spus că la controlul din decembrie 2013 au fost descoperite nereguli, pentru care spitalul a fost sancţionat cu 30.000 de lei, respectiv unu la sută din valoarea de contract", a declarat preşedintele CNAS.

Radu Ţibichi a precizat că neregulile constatate la controlul făcut în decembrie 2012 la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri vizau aspecte legate de evidenţa cazurilor, anumite probleme la foile de observaţii sau la raportările către CNAS.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Spectatori tratați pentru greață severă la Opera din Stuttgart, după o piesă cu sex nesimulat și piercing live, criticată de Biserică

2 Voi ați citit ce scrie ziarul local Vremea Nouă despre „cazul Tătaru”?

3 Odrasla lui Dragnea, și divorțat, și cu banii luați. Și-a dat fosta soție în judecată pentru „partaj bunuri comune / lichidarea regimului matrimonial”

4 Senatorul Eugen Pîrvulescu, ridicat de DNA

5 Judecătorul Cristi Dănileț, după ce TAS a publicat motivarea în cazul Halep: „S-a dopat intenționat. Scrie negru pe alb”