Vladimir Putin a promulgat legislația pentru crearea Gărzii Naționale a Rusiei

Președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat un pachet de legi ce reglementează activitatea Gărzii Naționale a Rusiei, corpul armat care substituie trupele Ministerului de Interne, a anunțat duminică portalul juridic guvernamental de la Moscova, relatează agenția EFE.

Creată pe 5 aprilie prin decret prezidențial, Garda Națională va putea îndeplini o largă paletă de misiuni și va beneficia de o mare libertate în îndeplinirea lor.

Astfel, membrii acestui corp vor avea dreptul să deschidă focul și să folosească forța fără avertisment prealabil 'atunci când este amenințată viața cetățenilor sau a membrilor Gărzii Naționale'. De asemenea, ei vor avea dreptul să-i aresteze pe cei suspectați de comiterea unor infracțiuni, să efectueze percheziții domiciliare, fiind obligați doar să explice acelora vizați de aceste acțiuni motivul pentru care se recurge la ele.

Garda Națională va fi subordonată direct președintelui Rusiei, care va putea ordona intervenția armată în caz de urgență, dezordine publică sau în situații ce pun în pericol siguranța națională.

În fruntea acestei unități a fost numit generalul Victor Zolotov, care din anul 2014 este viceministru de interne și anterior a condus serviciul de securitate al Kremlinului între anii 2000 și 2013.

Constituirea acestui nou corp, ale cărui efective ar putea ajunge, conform agenției Interfax, la circa 300.000 de membri, a fost criticată de opoziția liberală, care susține că este de fapt o unitate în serviciul președintelui Putin.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Răsturnare de situație? / „Mai trebuie votată moțiunea de cenzură de marți?" / S-a răzgândit Simion? O nouă țeapă pentru PSD?

2 Scârbos ipochimen / Lașul de la PNL care a făcut scandal după ce a primit ordin de mobilizare continuă să facă valuri

3 Se rescrie istoria după desecretizarea arhivelor diplomatice? Cele trei puncte critice din dosarele Ministerului de Externe

4 De unde rezultă că Grindeanu a transformat PSD într-o sursă de sinecuri pentru toți cei apropiați...

5 VIDEO Umbrărescu a adus 5.000 de oameni pe A7, lucrează non-stop și s-a angajat să livreze ceea ce experții consideră imposibil