Vladimir Putin, în vizită la Tașkent pentru a reglementa datoriile Uzbekistanului

Președintele rus Vladimir Putin a sosit miercuri la Tașkent pentru o vizită oficială, în cadrul căreia va discuta cu omologul său uzbec Islam Karimov în special problema reglementării creanțelor financiare reciproce, informează RIA Novosti.

Potrivit consilierului de la Kremlin Iuri Ușakov, cei doi președinți vor aborda probleme de cooperare economică, comercială și culturală, dar și aspecte legate de securitatea regională.

Cu acest prilej vor fi semnate o serie de documente bilaterale, între care un acord asupra reglementării creanțelor și obligațiilor financiare reciproce și un program de cooperare între Ministerele de Externe ale celor două țări pe anul 2015.

Rusia este primul partener comercial al Uzbekistanului, fostă republică sovietică din Asia Centrală. În perioada ianuarie-septembrie 2014, volumul total al schimburilor comerciale dintre Moscova și Tașkent a crescut cu 8,2%, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, notează agenția citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …