Vladimir Putin, invitat în Cuba. Record de turiști ruși în țara comunistă

Vladimir Putin, invitat în Cuba. Record de turiști ruși în țara comunistă

Ambasadorul Rusiei în Cuba a anunţat că preşedintele rus Vladimir Putin a primit o invitaţie pentru a vizita insula condusă de Partidul Comunist, dar că deocamdată este prea devreme pentru a discuta despre pregătirile pentru o astfel de călătorie.

Vladimir Putin a fost invitat în Cuba FOTO: Profimedia

"Vladimir Vladimirovici (Putin) are o invitaţie (în Cuba), dar nu ştiu cum va fi organizată agenda sa de lucru", a declarat ambasadorul Viktor Koronelli pentru RIA. "Preşedintele Cubei a fost la Moscova nu atât de demult , în noiembrie anul trecut ", a amintit ambasadorul rus.

Aliaţi politici de multă vreme, Cuba şi Rusia, ambele vizate de sancţiuni americane, şi-au întărit legăturile economice, facilitând comerţul şi investiţiile, pentru a ocoli aceste restricţii, scrie Agerpres.

Cuba a primit circa 66.000 de turişti din Rusia până acum anul acesta, iar reluarea zborurilor regulate de către compania rusă Aeroflot va face ca probabil circa 100.000 de turişti ruşi să viziteze insula în 2023, a subliniat Koronelli.

În timpul întrevederii sale cu Putin în 2022, preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel i-a transmis liderului de la Kremlin salutări călduroase din partea fostului preşedinte al Cubei, Raul Castro, şi a condamnat sancţiunile Occidentului împotriva Rusiei.

"Aş vrea să spun din nou că Rusia se poate baza întotdeauna pe Cuba, pe toate aspiraţiile şi voinţa noastre", i-a spus Miguel Diaz-Canel lui Putin, potrivit unui comunicat al Kremlinului. "Vom continua să facem totul pentru a ne asigura că relaţiile noastre continuă să crească şi să se întărească".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat