Vladimir Putin și-a dat lui și familiei sale imunitate juridică pe viață

Vladimir Putin și-a dat lui și familiei sale imunitate juridică pe viață

După ce și-a acordat posibilitatea de a deveni senator pe viață la încheierea mandatului prezidențial, Vladimir Putin a mai promulgat o lege care i se adresează - conform prevederilor acesteia, el și familia sa se vor bucura de imunitate juridică în fața oricărei urmăriri penale pentru orice delict, chiar și după ce va părăsi funcția de președinte. 

Înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, șefii de stat ruși se bucurau de imunitate doar pe perioada exercitării funcției. De acum, ea va fi extinsă pentru a îi proteja și după încheierea mandatului, ei fiind imuni la orice urmărire penală pentru orice delict ar fi descoperit. Mai mult, ea va fi extinsă și pentru familia președintelui. Protecția se va aplica retroactiv și lui Dimitri Medvedev, singurul fost președinte rus în viață și unul dintre principalii aliați ai lui Putin.

Noua lege face, de asemenea, mai complicată ridicarea imunităţii unui lider, implicând o procedură mai complexă şi îndeplinirea mai multor condiţii. Ridicarea imunităţii unui lider este posibilă doar dacă acesta este suspectat de înaltă trădare sau de comiterea unei infracţiuni grave. Procedura trebuie introdusă de Duma de Stat, camera inferioară a Adunării Federale a Rusiei, iar decizia finală va reveni camerei superioare, Consiliul Federal, relatează Agerpres. 

În timpul verii, preşedintele Putin a promulgat un set de amendamente constituţionale controversate care îi vor permite să rămână la putere până în 2036. Până în prezent, liderul de la Kremlin nu a comunicat intenţia de a candida pentru un nou mandat la scrutinul prezidenţial din 2024.


populare
astăzi

1 VIDEO Ascultați și citiți ce spune această procuroare despre dosarele lui Vanghelie!

2 VIDEO Cine sunt cei 11 magistrați care s-au dus să vorbească deschis, în fața camerelor de vederi, despre justiție cu președintele

3 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist

4 „Nu știu cum au gândit cei de la Cotroceni” / Președintele, ironizat de Augustin Zegrean

5 Scenarii de coșmar privind o nouă eră a războiului. Avertizarea unui profesor asupra unor arme care șterg amintirile soldaților și abilitățile de lupt…