Vladimir Putin: Uciderea lui Boris Nemțov, o tragedie cu substrat politic

Uciderea lui Boris Nemțov este o 'tragedie rușinoasă' ce are un substrat politic, a declarat miercuri președintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Nemțov, fost vicepremier, a fost împușcat mortal vineri noaptea, în timp ce se plimba împreună cu iubita sa în apropiere de Piața Roșie și Kremlin. El este cel mai proeminent reprezentant al opoziției care a fost omorât în cei 15 ani de când Vladimir Putin deține puterea în Rusia.

Potrivit Interfax, șeful statului rus a dat ordin Ministerului de Interne să acorde o atenție sporită crimelor cu substrat politic, precum uciderea lui Nemțov.

'Trebuie să scăpăm în sfârșit Rusia de rușine și tragedii precum cele îndurate și văzute de noi recent. Mă refer la uciderea îndrăzneață a lui Boris Nemțov chiar în centrul capitalei', a afirmat Putin, într-o reuniune a colegiului Ministerului rus de Interne.

Președinția rusă a negat orice implicare în această crimă, spunând că uciderea lui Boris Nemțov este o "provocare" în scopul discreditării președintelui Vladimir Putin și în vederea consolidării adversarilor săi, dar prietenii lui Nemțov afirmă că tocmai Kremlinul este de vină pentru crearea unei atmosfere de ură față de adversarii politicii oficiale.

Înainte de reuniunea cu Putin, șeful Serviciilor de securitate ruse (FSB), Aleksandr Bortnikov, a răspuns evaziv la o întrebare referitoare la presupușii suspecți în cazul uciderii lui Nemțov: 'Suspecți există întotdeauna'. AGERPRES


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”