Volkswagen a raportat un profit operațional semestrial peste așteptări, de 7,5 miliarde de euro

Volkswagen a raportat un profit operațional semestrial peste așteptări, de 7,5 miliarde de euro

Grupul auto german Volkswagen AG a raportat miercuri un profit semestrial peste așteptări, adăugând însă că a pus deoparte alte 2,2 miliarde de euro pentru a acoperi costul scandalul manipulării emisiilor poluante, transmite Reuters.

Cel mai mare constructor auto european a precizat că în perioada ianuarie-iunie 2016 profitul său operațional a crescut cu 7% până la 7,5 miliarde de euro, grație îmbunătățirii rezultatelor înregistrate de marca VW în perioada aprilie-iunie. Cu toate acestea, ajustat în funcție de costurile riscurilor juridice, profitul operațional a fost de 5,3 miliarde de euro în primul semestru al acestui an, în scădere cu 22% față de 6,8 miliarde euro în perioada similară a anului trecut.

Provizionul de 2,2 miliarde de euro anunțat miercuri are legătură cu înțelegerea convenită de Volkswagen cu autoritățile americane. La finele lunii trecute, Volkswagen a anunțat că a acceptat să plătească aproximativ 15 miliarde de dolari pentru a pune capăt scandalului manipulării emisiilor poluante în SUA.

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Pe ansamblul acestui an, Volkswagen se așteaptă la o scădere a cifrei de afaceri de până la 5% și la o marjă operațională de 5-6%. Grupul auto german nu a oferit alte detalii cu privire la rezultatele pe primul semestru, care urmează să fie date publicității în data de 28 iulie.

Grupul auto german Volkswagen realizează o cifră de afaceri de peste 200 de miliarde de euro pe an și are aproximativ 600.000 de angajați. Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu