Volkswagen s-ar putea confrunta cu amenzi de 18 miliarde de dolari în SUA

Volkswagen s-ar putea confrunta cu amenzi de 18 miliarde de dolari în SUA

Autoritățile de reglementare din SUA au cerut grupului german Volkswagen (VW) să recheme aproximativ 500.000 de vehicule, în urma acuzațiilor privind instalarea unor sisteme electronice speciale pentru evitarea standardelor referitoare la poluare, amenzile totale putând să ajungă la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro), transmite Deutsche Welle.

Volkswagen, cel mai mare producător auto din lume, este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).

Aproximativ 482.000 de vehiculele diesel produse în perioada 2008 — 2015 sub brandurile Volkswagen și Audi includ acel software destinat să modifice nivelul emisiilor, a anunțat EPA. Amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul.

Reparațiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii șapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat și Audi A3.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

Volkswagen a devansat la limită firma niponă Toyota Motor Corp în primele șase luni ale anului, devenind cel mai mare producător auto mondial după livrări. În primul semestru din 2015, Volkswagen a vândut 5,04 milioane de vehicule, iar Toyota — 5,02 milioane unități. Livrările au scăzut cu 1,5% în cazul Toyota și cu 0,5% la Volkswagen.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Uite o știre care la noi a trecut neobservată, dar care spune multe despre diferența dintre noi și ceilalți, mai mici, din est...

2 Foarte interesante amănunte... / Știați că anul trecut Elveția a exportat în China aur în valoare de 25,73 miliarde de dolari?

3 De citit ce spune Băsescu despre relația noastră cu americanii...

4 Bolojan îi dă replica lui Claudiu Manda pe tema schimbării „lăutarului”: „Când a fost greu, cineva trebuia să-şi asume responsabilitatea. Nu lucrăm du…

5 Alimentul pe care celebrul medic Irinel Popescu îl recomandă pentru protejarea ficatului. Alcoolul și zahărul în exces fac mult rău