Volkswagen va rechema la service 8,5 milioane vehicule în Uniunea Europeană

Grupul german Volkswagen a anunțat joi că va rechema la service în Uniunea Europeană 8,5 milioane vehicule cu motoare diesel echipate cu un software care falsifică rezultatele testelor de emisii poluante, transmite Reuters. VW va analiza ce tipuri de motoare EA 189 sunt afectate și a dat asigurări că ultima generație de motoare — EA 288 — nu este echipată cu acel soft.

Unii analiști apreciază că scandalul ar putea costa VW aproximativ 35 miliarde de euro.

Anunțul vine după ce joi Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a cerut Volkswagen să recheme obligatoriu la service 2,4 milioane vehicule cu motoare diesel echipate cu un software care falsifică rezultatele testelor de emisii poluante.

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

2 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan