Mai ţineţi minte când, prin vara-toamna anului trecut, Ludovic Orban, pe atunci premier, tuna şi fulgera împotriva unor decizii ale Curţii Constituţionale, perorând că e nevoie de o reformă profundă a acestei instituţii? Orban şi-a atras atunci atât critici pentru îndrăzneala de a ataca Sacro-Sanctitatea Sa CCR, cât şi laude pentru un aşa curaj. La drept vorbind, ne le-a meritat nici pe unele, nici pe altele. Pentru că juca teatru. A avut ocazia, el însuşi, să reformeze CCR, dar a ratat-o cu mare talent.

Pe 5 mai 2020, CEDO dădea verdictul în cazul Kövesi şi constata că România, prin demiterea procurorului-şef al DNA, a încălcat două articole ale Convenţiei Drepturilor Omului. Cel privind libertatea de exprimare (unul dintre motivele demiterii a fost că Kövesi a criticat asaltul legislativ al PSD împotriva Justiţiei) şi cel privind accesul la Justiţie: deşi Constituţia şi legile prevăd expres posibilitatea atacării în contencios a actelor administrative, Laurei Kövesi i-a fost interzisă această posibilitate exclusiv prin decizia CCR (cea negociată în WC, n-ar trebui să uităm vreodată acest relevant aspect).

Hotărârea CEDO a devenit definitivă, prin neatacare, pe 5 august 2020, moment din care Guvernul român avea şase luni la dispoziţie să transmită la Serviciul de Executări al CEDO un plan de măsuri privind implementarea deciziei Kövesi vs. România, astfel încât asemenea accidente să nu se mai repete. Mai repede decât Guvernul s-au mişcat două asociaţii de magistraţi, Forumul Judecătorilor şi Iniţiativa pentru Justiţie, care în august anul trecut au trimis un memoriu la CEDO, prin care propuneau o serie de modificări legislative şi constituţionale menite să însănătoşească climatul juridic şi constituţional din România.

Un capitol consistent din acest memoriu viza reformarea Curţii Constituţionale, principalul vinovat din afacerea Kövesi:

* Instituirea unei interdicţii exprese în aşa fel încât conflictele juridice de natură constituţională să nu mai poată fi convertite în proceduri de drept comun, interferând cu competenţa instanţelor ordinare (aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Kövesi, şi în cazurile privind completele de 3 şi de 5 de la Înalta Curte, dar şi în numeroase alte cauze).

* Instituirea posibilităţii de revizuire a unei decizii a Curţii Constituţionale în cazul în care CEDO a constatat că prin acea decizie s-a încălcat un drept fundamental (exact ca în cazul Kövesi).

* Interdicţia de a fi numite judecător CCR persoanele care au fost membre ale unui partid politic cu 5 ani înainte de numire, precum şi interdicţia de a ocupa o funcţie politică mai repede de 3 ani de la părăsirea funcţiei de judecător CCR.

* Reglementarea ca o parte dintre judecătorii CCR să fie numiţi de către autoritatea judecătorească, nu doar de către puterea politică, aşa cum e acum.

* Numărul judecătorilor să fie crescut de la 9 la 15, concomitent cu revenirea la sistemul de judecată fond-apel: complete de 7 judecători vor judeca în primă instanţă, iar Plenul va judeca calea de atac.

Guvernul lui Ludovic Orban – da, ăla care cârâia la CCR şi îi cerea reformarea – avea, atâta vreme cât a mai stat în funcţie, posibilitatea să preia cel puţin unele dintre aceste propuneri – măcar cele care presupun doar modificări ale legii CCR, nu şi ale Constituţiei – şi să le transmită la Strasbourg.

Sau putea, spre exemplu, să fi propus detalierea condiţiei puse de Constituţie, preluată ca atare în legea CCR, ca judecătorii să aibă „înaltă pregătire profesională”. Cum ar fi, bunăoară, ca pretendentul să aibă măcar doctoratul în drept (şi, dacă se poate, unul care să nu fie plagiat). Căci ultimii doi terchea-berchea numiţi de Liviu Dragnea la CCR, Gheorghe Stan şi Cristian Deliorga, nu au nici măcar doctoratul – sau cel puţin CV-urile lor oficiale tac asupra acestui subiect. Şi atunci, ce le atestă lor „înalta pregătire profesională”, în afară de simpatia ce le-o poartă Liviu Dragnea?

Guvernul României a transmis la CEDO planul de măsuri în ultima zi a celor şase luni pe care le avea la dispoziţie, pe 4 februarie 2021. În mod surprinzător, documentul nu conţine niciun cuvinţel, dar absolut niciunul, privitor la ceea ce ar trebui făcut pentru reformarea Curţii Constituţionale. Încă nu e clar dacă la document a contribuit şi noul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, sau acesta doar a transmis un document moştenit de la predecesorul său, Cătălin Predoiu. Stelian Ion nu a răspuns, până la publicarea acestui material, la întrebarea pe care i-am adresat-o asupra acestui subiect.

Cert e că Forumul Judecătorilor, luând act de carenţele planului de măsuri propus de Guvern, a înaintat la CEDO un nou memoriu în care reiterează măsurile pe care le consideră necesare pentru implementarea corectă şi completă a deciziei din cazul Kövesi. Serviciul de Executări al CEDO a luat în serios demersul magistraţilor şi a cerut un punct de vedere asupra acestuia de la autorităţile române, mai exact Agentului Guvernamental pentru CEDO, aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Externe.

Acesta este, de fapt, cartoful fierbinte. Bogdan Aurescu a solicitat puncte de vedere faţă de memorandumul Forumului Judecătorilor de la Senat, Camera Deputaţilor, Ministerul Justiţiei, CSM şi CCR. Răspunsurile pe care aceste instituţii le vor da vor fi un excelent barometru, care va măsura cât de sincere sunt declamaţiile celor aflaţi acum la putere când spun că nu vor decât reforme, reforme, reforme.

Şi totuşi: care să fie motivul pentru care reprezentanţii actualei Puteri (încă nu ştiu dacă în integralitate sau doar unele facţiuni) evită cu atâta măiestrie să facă ceva paşi, fie şi timizi, înspre reformarea Curţii Constituţionale, în pofida derapajelor pe care, verbal, i le-au tot reproşat?

Prima ipoteză la îndemână e şi cea mai răutăcioasă: pentru că vor şi ei să folosească CCR aşa cum au folosit-o cei de la PSD, ştiut fiind că peste un an pleacă din plenul Curţii trei dintre cei mai toxici judecători care s-au perindat vreodată pe-acolo: Valer Dorneanu, Daniel Morar şi Mona Pivniceru. Am abandonat însă această ipoteză, pentru că, naiv fiind, am foarte mare încredere în această coaliţie de guvernare, care acţionează sub egida preşedintelui Klaus Iohannis.

A doua ipoteză eram pe cale s-o identific şi s-o dezvolt, când o boare de zvon m-a izbit deunăzi în moalele capului şi m-a obligat să mă întorc la prima ipoteză, aia răutăcioasă: unul dintre candidaţii actualei Puteri pentru funcţia de judecător CCR este Bogdan Licu, actualul prim-adjunct al procurorului general. Spre deosebire de ceilalţi doi terchea-berchea numiţi la CCR de Dragnea, Bogdan Licu are măcar doctorat. Dar e plagiat.