Vrancea: Memorial-tradition fusion - în cinstea eroilor de la Mărăști, concert în premieră mondială

"Memorial-traditional fusion' este concertul prezentat în premieră mondială care a deschis vineri seara, pe esplanada Mausoleului de la Mărăști, suita de evenimente prilejuite de comemorarea sub genericul "Vrancea Eroică" a 99 de ani de la marile bătălii din purtate în Primul Război Mondial pe teritoriul județului.

Spectacol — feerie de sunet, imagine și basm, de sunet și lumină, concertul a fost conceput de către compozitorul Mihai Toma și pianistul Ștefan Doniga.

Inedita producție reprezintă prelucrarea electronică și în sunete de pian și orgă a unor piese de muzică tradițională românească într-o manieră emoționantă.

În finalul evenimentului, cei peste 500 de participanții au aprins câte un lampion în memoria eroilor neamului căzuți în acerbele lupte purtate în august 1917 pentru apărarea ținuturilor vrâncene, momente ce au condus la formarea Statului Unitar Român pe 1 Decembrie 1918.

Ștefan Doniga, nepot al unui erou vrâncean din primul Război Mondial, este singurul pianist care a dedicat, la Soveja în 2015, un recital eroilor români căzuți în luptele pentru apărarea țării, dar și unicul pianist român care a înregistrat integrala mazurcilor pentru pian de Alexandr Skriabin, o imprimare preluată și difuzată în repetate rânduri de către postul muzical de radio german WDR 3.

Ștefan Doniga a imprimat, de asemenea, în premieră mondială, un disc conținând concertele numerele 2 și 3 pentru pian și orchestră de Serghei Bortkiewicz. El a concertat alături de orchestrele simfonice ale filarmonicilor din Luxemburg, Ungaria, Cehia, Austria, Slovacia, Norvegia, Coreea de Sud și România.

Mihai Toma este un compozitor și producător cunoscut pentru melodiile "Flutaka', apărută în volumul al XV-lea al faimoasei compilații "Buddha Bar', și "Ena', apărută în volumul al XVII-al al aceleași compilații. Este, de fapt, singurul român cu două apariții în compilațiile "Buddha Bar'.

Cele două albume ale sale, "Soft Touch' și "Flutaka', conțin piese ale genurilor pop symphonic, chillout și world music, combinând sunetele instrumentelor din folclorul românesc — fluier, nai, taragot, vioară — cu sunetele specifice stilului new-age și muzica clasică.

AGERPRES(AS autor Cornel Cepariu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Taxa europeană pe carbon / un șofer de Dacia Logan ar putea plăti 800 de lei în plus anual

2 Recoltă abundentă de roșii / Iulie, luna crucială pentru fructe coapte toată vara

3 Așa o fi?

4 Ciutacu și alți trei „dăunători” RTV, condamnați la daune-record pentru dezinformări

5 Așa o fi? / Apropo, voi cât cheltuiți într-o lună?