Vrancea: Ministrul Tătaru, interpelat de o pacientă cu privire la faptul că medicamentul Euthyrox nu se găseşte în farmacii

Vrancea: Ministrul Tătaru, interpelat de o pacientă cu privire la faptul că medicamentul Euthyrox nu se găseşte în farmacii

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost întrebat luni, la Focşani, de o pacientă cu privire la faptul că în farmacii nu se găseşte medicamentul Eutyhrox, pentru bolnavii cu afecţiuni ale glandei tiroide, el răspunzând că fiecare farmacie are furnizorul ei, iar medicamentul nu este distribuit de către minister.

"Când găsim Euthyrox în farmacii, că eu am cancer tiroidian. Unde întreb, dă telefon la depozit, nu există! Dumneavoastră aţi spus la televizor că a venit tirul. Unde este Euthyroxul ăsta?! Nu este în nicio farmacie! Se dă pe sub mână. Între atâtea farmacii din oraş, nu găsesc nicăieri, de niciun fel. Vreţi să ne omorâţi, aia vreţi să faceţi. Nu vă gândiţi, în Vrancea sunt atâţia bolnavi. Eu dacă vreau să iau, îmi cere reţetă. Mă duc la Parhon (Institutul Naţional de Endocrinologie C.I Parhon' din Bucureşti n.red.) mereu, cheltui o groază de bani pe drum şi n-am tratament. Îl cumpăr cu bani în mână, nu-mi dă reţetă", l-a întrebat femeia pe ministrul Tătaru, la finalul declaraţiei de presă pe care acesta a susţinut-o după vizita la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani.

Ministrul i-a răspuns acesteia că firma producătoare a adus acest medicament, însă nu Ministerul Sănătăţii se ocupă de distribuirea acestuia în farmacii.

"Fiecare farmacie are producătorul sau furnizorul ei. (...) În acest moment firma producătoare, nu-i dau numele, a adus ... În toată ţara sunt bolnavi, nu numai în Vrancea. Noi, ca minister, nu distribuim. Distribuie furnizorul şi firma", a precizat Ministrul Sănătăţii.

Femeia a continuat să îşi exprime nemulţumirea că de două luni nu mai găseşte medicamentul în farmacii.

"De niciun fel nu se găseşte, de două luni de zile. Şi a spus că a venit tirul din străinătate. Unde-i? Totul se dă pe sub mână. Am ajuns mai rău ca-n Africa, suntem ţară de mâna a cincea. Nu iau, fac cancer, ia uite ce glandă am! Iau de 43 de ani tratament. La farmacie mă întreabă de reţetă, dar (...) până acum l-am cumpărat, nu m-au întrebat de reţetă, acum mă-ntreabă. De ce? Şi nici nu-l are. Îl dă pe sub mână", a susţinut femeia.

Aceasta a declarat că are 62 de ani şi o pensie de 900 de lei pe lună.

Ministrul Sănătăţii s-a aflat luni, la Focşani, pentru a face o evaluare a managementului Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani, a activităţii Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea şi a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea.

Un număr de 77.499 cutii de Euthyrox 50 mcg şi 59.315 cutii de 25 mcg, loturi care deja au fost eliberate din Germania, vor fi livrate în ţară pe 13 - 14 aprilie, a informat miercuri, 8 aprilie, Ministerul Sănătăţii (MS).

Având în vedere disponibilitatea scăzută a medicamentului Euthyrox pe piaţa din România, la solicitarea ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România au avut întâlniri cu reprezentanţii companiei producătoare, cu distribuitorii en-gros şi reprezentanţii Colegiului Naţional al Farmaciştilor, se arată într-un comunicat al MS transmis AGERPRES.

Astfel, compania producătoare a anunţat că, în depozitele din România, au fost aduse în data de 31 martie un număr de 140.122 cutii de Euthyrox 100 mcg. Dintre acestea, 54.240 cutii au fost deja distribuite. În 13 - 14 aprilie vor fi livrate alte 77.499 cutii de Euthyrox 50 mcg şi 59.315 cutii de Euthyrox 25 mcg, loturi care deja au fost eliberate din Germania, precizează sursa citată.

Ministerul Sănătăţii le-a cerut pacienţilor să nu facă stocuri de medicamente şi să nu le utilizeze fără acordul medicului curant.

Totodată, MS a mulţumit Colegiului Farmaciştilor din România pentru colaborare şi adresează rugămintea către farmacii de a elibera aceste produse numai pe baza prezentării documentelor medicale. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...