Vremea a luat-o RAZNA: vine CANICULA, apoi ne așteaptă furtuni puternice!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă în intervalul 17 iunie, ora 12 – 18 iunie, ora 23. După două zile de caniculă şi disconfort termic, va urma o perioadă cu instabilitate atmosferică accentuată.

Vineri, 17 iunie, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării, iar sâmbătă 18 iunie, canicula va persista în Muntenia şi în vestul şi sudul Olteniei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37...38 de grade în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş.

Începând din după-amiaza de vineri 17 iunie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi nordul Moldovei şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Izolat ploile vor avea caracter torenţial, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp.


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

3 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

4 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori

5 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf