Vremea duminică, 5 noiembrie. Temperaturile vor ajunge până la 25 de grade în unele zone din țară

Vremea duminică, 5 noiembrie. Temperaturile vor ajunge până la 25 de grade în unele zone din țară

Duminică, 5 noiembrie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru începutul lunii noiembrie.

vreme rece de toamna

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării și sud-est, iar cele minime între 4 şi 15 grade.

Cel mai cald va fi în sud şi sud-est. La Constanța, Galați, Brăila și Tulcea, mercurul va urca în termometre până la 24 - 25 de grade Celsius. În regiunile intracarpatice şi zona montană, înnorările şi ploile se vor extinde treptat, izolat vor fi posibile descărcări electrice şi cantităţi de apă mai însemnate, apoi treptat cerul se va mai degaja.

În restul teritoriului vor fi înnorări temporare și sunt posibile ploi slabe în Oltenia şi Moldova şi doar izolat în Muntenia şi Dobrogea.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste unde rafalele vor depăşi 70...80 km/h, dar şi în regiunile vestice, nord-vestice şi local în cele centrale şi estice, cu viteze în general de 45...55 km/h.

În București, vremea va deveni în general frumoasă, iar valorile termice, în creştere, se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea, când trecător este posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va urca până la valoarea de 12 grade Celsius.

Și în zona montană valorile de temperatură se vor situa în continuare peste normele perioadei. Va ploua pe arii extinse, iar izolat vor fi posibile descărcări electrice şi cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla cu putere.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 SURSE Cine sunt liderii PSD care au trecut de partea lui Titus Corlățean. Ce rol au Ponta și grupul de la Cluj

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE