Washingtonul aprobă vânzarea de rachete Finlandei

Washingtonul aprobă vânzarea de rachete Finlandei

Conducerea de la Washington a aprobat vânzarea a peste 80 de rachete de precizie Finlandei. Valoarea totală a contractului se ridică la peste 323 de milioane de dolari.

Foto US Army

Foto US Army

Departamentul de stat american a anunțat luni aprobarea vânzării de rachete către Finlanda, în contextul în care această țară se pregătește să adere la NATO, potrivit Agerpres.

Guvernul finlandez doreşte să achiziţioneze 40 de rachete tactice şi 48 de bombe ghidate pentru a-şi echipa flota aeriană de luptă, iar această vânzare de echipamente sensibile trebuia să fie aprobată anterior de guvernul american, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Racheta AIM 9X Block II, cunoscută sub numele de Sidewinder, este o rachetă aer-aer cu rază scurtă de acţiune ghidată în infraroşu, produsă de Raytheon.

AGM-154 JSOW (Joint standoff weapon) este o bombă ghidată de precizie cu rază medie de acţiune, care permite tiruri la distanţă de securitate (standoff), fabricată tot de Raytheon.

"Acest proiect de vânzare va întări politica externă şi securitatea naţională a Statelor Unite ameliorând securitatea unui partener de încredere care este un factor important de stabilitate politică şi progres economic în lume", a subliniat Departamentul de Stat în document.

În urma invaziei Ucrainei de către Rusia, Finlanda şi Suedia au prezentat în mai o candidatura comună pentru a se adera la Alianţa Nord-Atlantică.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?