Washingtonul impune sancţiuni Belarusului, în coordonare cu europenii

Statele Unite s-au alăturat luni Uniunii Europene, Marii Britanii şi Canadei în adoptarea de noi sancţiuni împotriva Belarusului, acuzând reprimarea mişcării de opoziţie de către regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Potrivit unei declaraţii a Departamentului american al Trezoreriei, citată de Reuters, 16 persoane şi cinci entităţi au fost incluse pe lista de sancţiuni ca răspuns faţă de acţiunile guvernului condus de Lukaşenko de ''escaladare a violenţei şi represiunii, inclusiv nechibzuita deturnare forţată a unui zbor comercial Ryanair şi arestarea jurnalistului Roman Protasevici''.

În acelaşi timp, guvernul de la Londra a anunţat că ''Marea Britanie, în paralel cu SUA, Canada şi UE a impus sancţiuni împotriva a şapte persoane şi unei entităţi din cadrul regimului belarus, ca răspuns faţă de arestarea jurnalistului Roman Protasevici şi a (prietenei sale) Sofia Sapega, în urma deturnării ilegale a zborului Ryanair din 21 mai''.

Mai devreme în cursul zilei, miniştrii de externe din statele UE au decis în unanimitate o nouă serie de sancţiuni împotriva Belarusului. Au fost astfel adăugate 78 de nume - inclusiv doi miniştri, un fiu al lui Lukaşenko şi fiica sa viitregă - şi 8 entităţi pe lista celor sancţionaţi pentru reprimarea opoziţiei, vor fi interzise în UE importul de potasiu şi produse petroliere din Belarus, plus sancţiuni ce vizează sectorul financiar şi alte măsuri cu caracter economic.

Sancţiunile împotriva unor oficiali belaruşi sau persoane din anturajul preşedintelui Lukaşenko constau în interdicţii de călătorie şi îngheţarea eventualelor active ale acestora în ţările care adoptă aceste măsuri.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker