Washingtonul va testa în Alaska sistemul său antirachetă THAAD

Departamentul american al Apărării a anunțat vineri că intenționează să testeze în curând, în Alaska, sistemul antirachetă THAAD, pe fondul puternicelor tensiuni cu Coreea de Nord care a reușit recent să primul tir cu o rachetă intercontinentală capabilă să lovească Statele Unite, transmite AFP.

Sistemul THAAD (Terminal High Altitude Area Defense) este conceput pentru a intercepta și distruge rachete balistice cu rază scurtă, medie și intermediară de acțiune.

Agenția de apărare antirachetă americană (MDA) a precizat că testul va fi efectuat la baza Kodiak din Alaska, "la începutul lunii iulie", fără să ofere mai multe detalii.

Sistemul "va detecta, urmări și viza o țintă cu o rachetă interceptoare THAAD", a explicat MDA într-un comunicat.

Dacă acest tip de test este planificat întotdeauna cu mai multe luni înainte, anunțul capăt o importanță deosebită după primul tir reușit marți de Coreea de Nord cu o rachetă balistică intercontinentală capabilă să ajungă pe teritoriul american, în principal în Alaska, potrivit Pentagonului și Națiunilor Unite.

THAAD nu este însă conceput pentru a intercepta o rachetă balistică intercontinentală. Pentru aceasta, armata americană se bazează pe un alt sistem, GMD (Ground-based Defence Midcourse), instalat în Alaska și California.

Statele Unite au început să amplaseze în acest an sistemul antirachetă THAAD în Coreea de Sud, provocând furia Beijingului care a cerut în mai suspendarea lui imediată și a afirmat că îi prejudiciază propria forță de descurajare.

Baterii de rachete THAAD sunt, de asemenea, instalate în insulele Guam și Hawaii cu obiectivul de a putea intercepta o eventuală rachetă cu rază intermediară de acțiune lansată de Coreea de Nord.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI