Winston Churchill, lordul englez care a vândut România lui Stalin: „România: 90 la sută Rusia, 10 la sută ceilalţi“ VIDEO

Winston Churchill, lordul englez care a vândut România lui Stalin: „România: 90 la sută Rusia, 10 la sută ceilalţi“ VIDEO

La 24 ianuarie 1965 a murit Winston Churchill, premierul britanic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care va rămâne în conștiința românilor ca fiind cel care a vândut România lui Stalin.

În octombrie 1944, premierul britanic și liderul rus și-au împărțit sferele de influență. Astfel, România intra sub sfera de influență a Rusiei în procent de 90%. Mult mai bine se întâmpla cu Bulgaria, al cărei procent se reducea la 75%. În schimb, Grecia ar fi intrat sub protectoratul britanic. Iugoslavia era înjumătățită: 50-50. În document nu este menţionată Polonia, pe care Churchill spera să o păstreze în Occident, dar care a ajuns în sfera de influenţă a Moscovei în 1945.

Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Stalin, la Ialta (© The Library of Congress)

Potrivit The Telegraph, celebrul „acord al procentajelor“ s-a născut într-o noapte în care s-au băut mari cantități de whisky, băutura favorită a premierului. „Amândoi băuseră destul de mult whiskey. Încercau să ajungă la un acord de principiu asupra sferelor de influenţă de după război”, a spus custodele expoziţie de la Arhivele Naţionale britanice.

Documentul prin care cei doi lideri își împărțeau Europa de Est

Documentul prin care cei doi lideri își împărțeau Europa de Est

După ce cei doi lideri au semnat hârtia pe care erau împărţite sferele de influenţă în Europa de Sud-Est, Churchill i-a cerut lui Stalin să ardă documentul, de teamă că acesta ar fi putut fi găsit cândva. Evident că acest lucru nu s-a întâmplat, lui Stalin nepăsându-i de tipul acesta de aspecte.

Winston Churchill Arhivă Adevărul

Winston Churchill Arhivă Adevărul

Era același Winston Churchill care, într-o vizită la şcoala Harrow, în 1941, le-a spus elevilor: „Niciodată, niciodată, niciodată… niciodată să nu cedaţi decât în faţa dictatului onoarei şi al bunului-simţ”.

Și astfel România a fost vândută rușilor pentru mai multe decenii.

Winston Churchill a murit în casa sa din Londra la 24 ianuarie 1965, având parte de funeralii naţionale, ocazie de omagiu din partea întregii lumi. A fost înmormântat în cripta familiei, în curtea bisericii din Bladon, Oxfordshire.

Winston Churchill, descendent al ducilor de Marlborough prin tatăl său lordul Randolph Churchill, mama sa fiind însă fata unui bogat antreprenor american, era supranumit „buldog englez“. La izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost numit, pentru a doua oară, Prim Lord al Amiralității.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB