Zborul în spaţiu organizat de Virgin Galactic în iulie, afectat de o problemă de traiectorie

Zborul în spaţiu organizat de Virgin Galactic în iulie, afectat de o problemă de traiectorie

Semnale de avertizare - o lumină portocalie, apoi una roşie - s-au aprins în cabina vehiculului construit de compania Virgin Galactic care l-a transportat în spaţiu, în iulie, pe miliardarul Richard Branson, a dezvăluit o anchetă realizată de revista americană The New Yorker, informează AFP.

Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din Statele Unite a confirmat joi că a deschis o anchetă ce vizează acel zbor în spaţiu. Vehiculul companiei Virgin Galactic a deviat de la traiectoria sa, părăsind spaţiul aerian care fusese dedicat acelei misiuni.

Totuşi, compania Virgin Galactic a dat asigurări în acea perioadă spunând că zborul s-a desfăşurat aşa cum era prevăzut.

"În timpul zborului din 11 iulie 2021, vehiculul construit de Virgin Galactic, SpaceShipTwo, a deviat de la autorizaţia sa emisă de autoritatea pentru controlul circulaţiei aeriene atunci când se întorcea spre Spaceport America", baza spaţială folosită de această companie într-o zonă deşertică din statul american New Mexico, au explicat reprezentanţii FAA.

"Ancheta este în curs de desfăşurare", a precizat agenţia americană.

Această confirmare a fost făcută după publicarea unui articol în revista The New Yorker, care a dezvăluit incidentul. Problema de traiectorie ameninţa să compromită faza misiunii ce viza revenirea pe Terra, în timp ce vehiculul plana în aer, înainte de a ateriza pe o pistă.

O lumină roşie aprinsă în cabina vehiculului orbital este sinonimă cu existenţa unei probleme grave, care ar fi putut să determine un incident fatal, au explicat jurnaliştii de la The New Yorker.

Citând surse anonime din interiorul companiei Virgin Galactic, articolul precizează că modul cel mai sigur de reacţie în urma acestor alerte ar fi fost întreruperea misiunii.

Printre cei patru pasageri aflaţi la bord se afla şi fondatorul Virgin Galactic, miliardarul Richard Branson. Un eşec al misiunii ar fi afectat grav imaginea companiei Virgin Galactic, care a invitat toată presa americană şi numeroşi spectatori celebri - inclusiv pe miliardarul Elon Musk - să asiste la acel eveniment transmis în direct pe internet.

Cei doi piloţi aflaţi la bord au decis să continue misiunea în pofida aprinderii acelor lumini, iar aterizarea s-a desfăşurat în cele din urmă fără probleme.

"Contestăm descrierile şi concluziile prezentate în articolul din The New Yorker", au declarat reprezentanţii companiei Virgin Galactic într-un comunicat transmis redacţiei AFP.

"Atunci când vehiculul s-a confruntat cu vânturi de mare altitudine, fapt care a modificat traiectoria, piloţii şi sistemele de bord au supravegheat traiectoria pentru a se asigura că aceasta rămâne în parametrii misiunii. Piloţii noştri au reacţionat în maniera potrivită pentru acele condiţii de zbor schimbătoare", se afirmă în acelaşi comunicat.

Nici spectatorii, nici membrii echipajului nu s-au aflat în pericol, a subliniat compania Virgin Galactic.

"Deşi traiectoria finală a deviat de la planul nostru iniţial, a fost o traiectorie de zbor intenţionată şi controlată", au adăugat reprezentanţii companiei Virgin Galactic. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”