Zece morţi şi 251 răniţi, în urma unei scurgeri de gaze toxice în portul Aqaba din Iordania VIDEO

Scurgerea de gaze s-a produs după ce un rezervor plin cu gaz toxic a căzut în timpul transportului, a declarat purtătorul de cuvânt al direcţiei de siguranţă publică, potrivit agenţiei de ştiri de stat Petra.

Un videoclip postat pe pagina de Twitter a televiziunii de stat a arătat un rezervor de depozitare când cădea în timpul transportului şi se trântea de puntea unei nave. Se pot observa gaze de culoare galbenă care se ridică în aer în timp ce oamenii fug.

Autorităţile sanitare ale oraşului le-au cerut locuitorilor să-şi închidă ferestrele şi să rămână în case, potrivit televiziunii de stat.

Echipele specializate încă se ocupă de incident, a postat serviciul de apărare civilă pe pagina sa de Facebook. Avioane de evacuare au fost trimise în Aqaba, a precizat televiziunea de stat.

Premierul Bisher al-Khasawneh se află în drum spre Aqaba, potrivit televiziunii de stat.

De asemenea, Al-Khasawneh a format o echipă care să ancheteze incidentul, condusă de ministrul de Interne, a menţionat Ministerul Informaţiilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția