Zeci de percheziţii DIICOT, în două municipii

Procurorii DIICOT au efectuat miercuri dimineaţa 34 de percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Reşiţa şi Ploieşti, în cadrul unei acţiuni comune vizând combaterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc.

Procurorii DIICOT din cadrul Biroului Teritorial Caraş Severin au documentat activitatea infracţională a unui grup care a acţionat în mod coordonat pe raza municipiului Resiţa şi faţă de care există suspiciunea rezonabilă că au procurat importante cantităţi de droguri de risc și de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive care erau introduse în mod ilegal în România, prin intermediul unor colete expediate din Spania, şi ulterior comercializate persoanelor care consumă astfel de substanţe.

Totodata, procurorii DIICOT din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti au efectuat investigaţii faţă de un număr de nouă persoane şi faţă de care există suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie 2014 şi până în prezent au procurat şi comercializat pe raza munipiului Ploieşti, cannabis, la preţul de 60 lei/gram.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost identificate diferite cantităţi de cannabis, substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, rezină, grindere, cântare,ambalaje şi telefoane mobile.

La sediile DIICOT, Biroul Teritorial Caraş Severin şi Serviciul Teritorial Ploieşti au fost aduse în vederea audierii un număr de 46 de persoane.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu Brigada de Combatere a Crimei Organizate Ploieşti, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi Brigada de Combatere a Crimei Organizate Timişoara.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul IPJ Caraş-Severin, IJJ Caraş-Severin, SIPI Caraş-Severin, Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara şi Grupării Mobile Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti.


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …