Zelenski i-a cerut lui Biden să desemneze Rusia ''stat sponsor al terorismului'' (Washington Post)

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut recent preşedintelui american Joe Biden ca SUA să desemneze Rusia "stat sponsor al terorismului", a relatat vineri Washington Post, citat de Reuters.

Biden nu s-a angajat la nimic specific în timpul respectivei convorbiri, a menţionat cotidianul american, citând persoane informate.

Potrivit Departamentului de Stat al SUA, Washingtonul consideră drept "stat sponsor al terorismului" o ţară care "a oferit susţinere în mod repetat actelor de terorism internaţional", a precizat Washington Post.

În prezent, în această categorie sunt încadrate patru ţări - Coreea de Nord, Cuba, Iranul şi Siria.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan