Zelenski: Ucraina este pregatită pentru „orice formă de negocieri” pentru a pune capăt războiului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că este pregătit pentru „orice formă de negocieri" pentru a pune capăt războiului cu Rusia şi a afirmat că va decide asupra „măsurilor care trebuie luate” atunci când va şti cine va reprezenta Moscova la discuţiile prevăzute joi la Istanbul.

Volodimir Zelenski. FOTO AFP

Volodimir Zelenski. FOTO AFP

„Aştept să văd cine soseşte din Rusia. Apoi voi decide ce măsuri va lua Ucraina”, a spus Zelenski în discursul său zilnic, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Nu ne temem de întrevederi”

Președintele ucrainean a adăugat că „Ucraina este pregătită pentru toate formele de negocieri şi nu ne temem de întrevederi”

La negocierile ruso-ucrainene care vor avea loc joi la Istanbul vor fi abordate chestiuni politice şi tehnice, a declarat miercuri consilierul de politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, Iuri Uşakov, notează agenţia EFE.

Vladimir Putin a avut iniţiativa acestor negocieri, după ce a respins un ultimatum prin care principalii aliaţi europeni ai Ucrainei au ameninţat Rusia că dacă începând de lunea care a trecut nu acceptă o încetare a focului pentru 30 de zile îi vor impune noi sancţiuni.

Ultimele negocieri directe ruso-ucrainene au avut loc tot la Istanbul în martie-aprilie 2022, la o lună după lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei. Conform Rusiei, la acele negocieri aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea fostei administraţii americane a preşedintelui Joe Biden şi a premierului britanic de la acea vreme, Boris Johnson, iar Ucraina nu a mai dorit să-l semneze de îndată ce trupele ruse s-au retras din zona capitalei Kiev.

Tot miercuri, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că omologul său american Donald Trump trebuie să se convingă de faptul că preşedintele rus Vladimir Putin este cel care minte şi că nu ucrainenii sunt cei care pun piedici unui posibil proces de pace, relatează EFE.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker