Zimbabwe: Președintele Mugabe a primit ultimatumul de a demisiona până luni la prânz

Formațiunea politică aflată la putere în Zimbabwe începând din anul 1980, Zanu-PF, i-a cerut duminică lui Robert Mugabe să demisioneze din funcția de președinte al țării până cel mai târziu luni la prânz, ora locală (ora 10:00 GMT), în caz contrar el urmând să fie pus sub acuzare, transmit Reuters și dpa.

În aplauzele celor peste 200 de participanți la congresul Zanu-PF, șeful statului zimbabwean și soția sa, Grace Mugabe, au fost excluși duminică din partid, iar funcția de președinte al acestuia va fi preluată de fostul vicepreședinte Emmerson Mnangagwa (75 de ani).

Acesta din urmă fusese destituit anterior în cursul lunii noiembrie și a fugit din țară, după un conflict cu prima doamnă a țării, Grace Mugabe (52 de ani), măsură în urma căreia armata a preluat, la 15 noiembrie, puterea de facto la Harare.

Mnangagwa, fost șef al serviciilor de securitate, cunoscut drept 'Crocodilul', este de așteptat să conducă un guvern de uniune națională în perioada post-Mugabe, principala misiune urmând să fie reconstruirea relațiilor externe ale statului Zimbabwe și stabilizarea economiei naționale.

Zeci de mii de zimbabweeni au ieșit sâmbătă dimineață pe străzile din Harare pentru a-și arăta sprijinul față de preluarea puterii de către armată și pentru a-i cere din nou lui Robert Mugabe să renunțe oficial la putere. Pe multe dintre pancartele purtate de manifestanți se puteau citi mesajele 'Mugabe trebuie să părăsească Zimbabwe' și 'Bob nu este unchiul tău' (aluzie la prescurtarea prenumelui președintelui Mugabe).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 Foarte interesante amănunte... / A început și la noi?

3 Cine se afla la bordul unui avion Iliușin Il-76 al guvernului Rusiei care a zburat din Iran la Moscova zilele trecute?

4 Acuzațiile lansate de fugarul Cristian Rizea împotriva unor cadre SRI au fost infirmate. Adevărul din spatele „generalului Pufi”

5 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu