Ziua retragerii lui Federer. Elvețianul, în lacrimi la discursul impresionant al rivalului Nadal

Ziua retragerii lui Federer. Elvețianul, în lacrimi la discursul impresionant al rivalului Nadal

Rafa Nadal a avut un discurs emoționant înainte de Laver Cup, vorbind la superlativ despre Roger Federer și despre momentele istorice petrecute împreună. Vizibil mișcat, elvețianul, aflat alături, avea ochii umezi.

Federer a ascultat cu ochii în lacrimi discursul lui Nadal. Foto Laver Cup

Sportul mondial va fi cu ochii, vineri seară, pe ultimul meci din carieră al unuia dintre cei mai mari sportivi din istorie, Roger Federer. Va fi o partidă de dublu, în cadrul Laver Cup, în care elvețianul îl va avea lângă el pe Rafa Nadal. Doi rivali care au au ținut cu sufletul la gură tenisul mondial și care vor fi coechiperi la retragerea elvețianului.

Federer a fost extrem de emoționat să îi asculte discursul lui Rafa, în conferința de presă ce a precedat Laver Cup. Lui Roger I-au dat lacrimile deși a făcut eforturi să nu izbucnească în plând, fiind vizibil mișcat de cuvintele frumoase ale "Matadorului".

Rivalitate transformată în prietenie

"Am trăit împreună lucruri extraordinare. Nu voi uita niciodată că am fost prezent la acest eveniment memorabil. Sunt foarte entuziasmat. Sper că voi putea juca bine și, alături de Roger, să creăm un moment frumos și să câștigăm un meci. Abia aștept să joc din nou alături de Roger. A fost cel mai important jucător din cariera mea", a spus Rafael Nadal.

Rafael Nadal si Roger Federer (4) jpg

Nadal și Federer au produs meciuri de poveste, care ai intrat în istoria tenisului

Și Federer a vorbit la superlativ despre bunul său amic, explicând că rivalitatea din teren a dus la o mare prietenie. Asta și grație familiilor celor doi și echipelor din spate, respectul fiind reciproc încă de la început, scrie Eurosport.

Maestrul a punctat că Rafa i-a administrat cea mai dureroasă înfrângere din carieră. Este vorba despre finala Wimbledon 2008, când Nadal a pus capăt supremației lui Roger la All England Club, după o perioadă de 5 ani în care câștigase pe linie pe iarba londoneză.

"Au fost multe în joc atunci. Dar acel meci trebuia să aibă un învingător și acela a fost el. Pentru mine a fost devastator", a spus Federer despre finala Wimbledon 2019.

Joacă vineri seară alături de Nadal împotriva ”Echipei lumii”

Potrivit Eurosport, este oarecum neașteptat că Federer s-a raportat la meciul de acum 14 ani, considerat de specialiști cea mai bună partidă din istoria tenisului. Asta pentru că foarte mulți dintre fanii elvețianului au fost devastați în 2019, când Roger a pierdut finala la Wimbledon, cu Djokovic, după ce a avut două mingi de meci la rând. Nole s-a impus atunci în duelul cu Federer cu 7-6(5), 1-6, 7-6(4), 4-6, 13-12(3) în ceea ce a reprezentat ultima finală de Grand Slam pentru Federer.

Roger Federer și Rafael Nadal îi vor vineri diseară pe Jack Sock și Frances Tiafoe, din ”Echipa lumii” în ceea ce va reprezenta ultimul duel din cariera marelui campion elvețian. Partida va fi transmisă în direct de Eurosport, după încheierea meciului dintre Andy Murray și Alex De Minaur, în jurul orei 22.30, ora României.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”