Ziua și scandalul la Academia de Poliție. Sindicat Europol: „Plouă în București. Plouă și în dormitoarele studenților”

Ziua și scandalul la Academia de Poliție. Sindicat Europol: „Plouă în București. Plouă și în dormitoarele studenților”

Studenți ai Academiei de Poliție, cazați în dormitoare proaspăt renovate, spune Sindicatul Europol, au scos cu mopul apa din dormitor după ultimele ploi. De vină ar fi constructorul care a făcut treabă de mântuială. Ce spun reprezentanții instituției de învățământ superior.

Studenții au scos apa cu mopul și gălețile FOTo: colaj captura video

Sindicatul Europol a publicat două scurte înregistrări video surprinse într-o clădire în care sunt cazați studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Ploaia de vineri, din București, a fost o piatră grea de încercare pentru cei care au coordonat lucrările de renovare derulate în incinta unității de învățământ superior. S-a dovedit că lucrările au fost făcute de mântuială, astfel că problemele semnalate de studenți încă din anii trecuți persistă și astăzi.

„În București plouă. Doar că plouă și în Academia de Poliție, chiar în dormitoarele studenților. E bine că s-au cheltuit câteva milioane de euro pentru renovare. Din păcate, înainte să fie recepționate parte din lucrări, acestea deja au cedat. Infiltrații, tencuială căzută, igrasie ce începe să iasă din pereți. Singura soluție este să diminueze perioada de garanție la 30 de zile, ca la încălțăminte. Doar așa există o speranță să fie “acoperiți” pentru combinațiile de milioane”, au scris reprezentanții Sindicatului Europol, care publică pe contul de Facebook și un scurt video.

În imaginile video se vede cum apa a acoperit podeaua dormitorului, intervenția cu găleata și mopul dovedindu-se ineficientă. Într-un alt video se observă cum studenții au încercat să oprească apa care țâșnește din țeava de evacuare folosind o pungă de plastic.

„Informăm că defecțiunea s-a produs din culpa exclusivă a constructorului”

Reprezentanții Academiei de Poliție au venit astăzi cu precizări cu privire la ultimele aspecte semnalate, indicându-se și vinovatul: constructorul. În comunicatul transmis se mai menționează și „eforturile necontenite” care se fac pentru a „alinia instituția la standardele europene”.

Cu privire la defecțiunea care a determinat inundarea, în noaptea dinspre 17 spre 18 noiembrie a unei zone dintr-un cămin studențesc, informăm că aceasta s-a produs din culpa exclusivă a constructorului care, sesizat fiind, a intervenit de urgență și a efectuat reparațiile cu suportarea integrală a costurilor.

Referitor la activitățile de reabilitare și modernizare a campusului universitar, aflate în desfășurare, dorim să informăm opinia publică despre eforturile necontenite pe care întreg personalul și studenții Academiei de Poliție le întreprind în vederea alinierii instituției noastre, în viitorul apropiat, la standarde europene”, au precizat reprezentanții instituției.

Lucrările, atât cele care vizează căminul studențesc, cât și cele care se derulează la alte obiective de investiții finanțate din fonduri nerambursabile, „sunt în curs de finalizare și estimăm că vor fi recepționate în jurul datei de 20 decembrie a.c.. La nivelul executantului lucrărilor sunt constituite echipe tehnice de intervenție care, la solicitarea Academiei, pot remedia în cel mai scurt timp posibilele disfuncționalități”, au mai precizat reprezentanții Academiei.

Problemele studenților care învață în cadrul Academiei de Poliție București vin la doar patru zile de când peste 60 dintre ei s-au confruntat cu probleme digestive , având nevoie de consult medical și tratament. În zilele care au urmat și alți colegi au acuzat dureri abdominale și stări de vomă, suspectându-se o toxiinfecție alimentară. Studenții se plâng, de altfel, de multă vreme de calitatea alimentelor care le sunt servite la cantina unității, în trecut trimițându-le părinților fotografii cu porții de mâncare cu gândaci.

Cu două zile în urmă alte fotografii au apărut în spațiul public, tot mâncarea fiind problema. Și problema condițiilor umilitoare în care sunt cazați studenții a mai fost discutată în spațiul public, conducerea explicând la acel moment că lucrările de renovare vor rezolva toate neajunsurile.

În prezent, la Academia de Poliție se derulează mai multe controale, inclusiv Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne desfășurând verificări.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat