Zvonuri...

Zvonuri...

Mai mulți prim-vicepreședinți PNL au anunțat, miercuri seara, că Florin Cîțu ar fi acceptat flexibilizarea mandatului pentru a supune la vot o propunere de premier într-o ședință a conducerii care ar urma să fie convocată pentru ziua de joi.

Pe de altă parte, apropiații liderului PNL susțin că nu va fi convocată nicio ședință a Biroului Politic Național, în care ar urm să se ia o decizie în privința numelui de premier susținut de PNL.

Cel care poate convoca ședința Biroului Politic Național este secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu. Potrivit unor surse, Vîlceanu nu a primit nicio propunere de convocare a vreunei ședințe pentru ziua de joi, dar nu exclude ca solicitarea să vină în următoarele ore.

Conform statutului PNL, ședința Biroului Politic Național poate fi convocată de Secretarul General al Partidului, de Președintele Partidului sau la solicitarea unei treimi din membrii partidului, adică 6 organizații, 1/3 din președinții de organizații județene, sau jumătate plus unu din membrii Biroului Politic Național. Solicitarea membrilor poate fi adresată Secretarului General.

Până la ora difuzării acestei știri, Florin Cîțu și mai mulți lideri PNL se aflau în sediul din Modrogan.

Dacă ședința BPN va fi convocată joi, nu ar fi exclus ca una din variantele de premier supuse la vot să fie Nicolae Ciucă, Acesta și-a depus mandatul după ce a eșuat în încercarea de a strânge o majoritate pentru varianta de guvern minoritar în jurul PNL.

Președintele Klaus Iohannis le-ar fi transmis celor trei lideri ai partidelor care ar putea forma o coaliție de guvernare (PSD, PNL, UDMR) să vină la Cotroceni cu o singură propunere de premier agreată. PSD l-a votat, miercuri, pe Marcel Ciolacu drept nominalizarea partidului pentru funcția de premier. PNL a decis, marți seara, susținerea variantei rotative la șefia guvernului și primul premier să fie dat de PNL.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…