Adevarul:Efectul majorării accizelor, o iluzie statistică: vânzările comercianţilor au crescut, deşi salariile românilor au scăzut

Adevarul:Efectul majorării accizelor, o iluzie statistică: vânzările comercianţilor au crescut, deşi salariile românilor au scăzut

În primele luni din acest an, mediile salariilor din principalele 10 sectoare ale economiei au scăzut faţă de cele din toamna trecută, la fel şi media generală.

Cu toate acestea, vânzările de alimente, carburanţi şi produse nealimentare au crescut într-un ritm nemaiîntâlnit după 2008, reiese din statisticile oficiale.

Datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică arată că, în martie faţă de februarie 2014, afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut cu 2,3%, după ce în februarie crescuseră cu 1,3% faţă de ianuarie.

Şi comerţul cu carburanţi a avansat cu 7,1% în martie, după ce în februarie scăzuse cu aproape 1%, iar vânzările de alimente şi produse nealimentare au avut, de asemenea, creşteri consecutive.

De cealaltă parte, salariile românilor au intrat pe o pantă descendentă încă din toamna anului trecut, astfel că în februarie 2014 veniturile lor au fost mai mici decât în noiembrie 2013 (desigur, cu un balon de oxigen primit în luna decembrie).

Dacă în toamna anului trecut, în noiembrie, salariul mediu net pe economie era de 1.650 de lei, în februarie a coborât la 1.626 de lei.

În industrie, scăderea a fost de la 1.672 de lei net în noiembrie 2013 la 1.620 de lei net în februarie 2014; în sistemul bancar, scăderea a fost de la 3.887 la 3.589 de lei; în sectorul energetic – de la 2.918 la 2.810 lei; în transporturi – de la 1.685 la 1.670 de lei; în construcţii – de la 1.308 la 1.213 lei; în învăţământ – de la 1.536 la 1.453 de lei.

Până şi în aviaţie, unde se câştigă cel mai bine, media salariilor a înregistrat un „picaj“, de la 3.878 de lei în noiembrie anul trecut la 3.731 de lei în februarie 2014.

În fine, bugetarii au avut o medie salarială cu exact un leu mai mare (în sectorul de sănătate – 1.470 de lei, faţă de 1.469 de lei), respectiv mai mică (în administraţia publică – 2.308 faţă de 2.309 lei) iarna aceasta, comparativ cu toamna trecută.

Au crescut preţurile, nu volumul

Aşadar, comercianţii au avut vânzări tot mai mari, în condiţiile în care clienţii lor au avut venituri tot mai mici. Cum se explică acest paradox?

Cu siguranţă, acesta este efectul majorării accizelor, pentru că vânzările au crescut ca preţuri, nu ca volum“, a explicat, pentru „Adevărul“, profesorul de economie Mircea Coşea.

Într-adevăr, dacă ne uităm pe tabelele inflaţiei, obsevăm că produsele accizabile s-au scumpit cel mai mult în primele trei luni din acest an. Preţul ţigărilor a crescut cu 4%, al carburanţilor cu 1,6%, iar alcoolul s-a scumpit cu 1,3%, şi acestea sunt puţinele produse care au tras în sus media generală de 1,2% a inflaţiei din primul trimestru.

Astfel de produse, ca şi alimentele de bază, au elasticitate zero, consumul lor nu scade atunci când cresc preţurile. Iar dacă afacerile comercianţilor au crescut pe seama lor este pentru că au crescut preţurile fără să scadă consumul“, a spus Mircea Coşea.

El a mai identificat şi alte posibile explicaţii pentru paradoxul semnalat mai sus, cum ar fi intrarea în consum a banilor economisiţi anterior de către familii sau un raport leu/euro care le-a fost favorabil comercianţilor.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria