Bonurile emise în perioada 2 februarie - 28 martie participă la Loteria din 13 aprilie, cu premii în valoare de 1 milion de lei

Bonurile emise în perioada 2 februarie - 28 martie participă la Loteria din 13 aprilie, cu premii în valoare de 1 milion de lei

Bonurile fiscale emise în perioada 2 februarie - 28 martie 2015 vor participa la extragerea excepțională organizată de Loteria Româna în data de 13 aprilie, care are alocat un fond de premiere de un milion de lei, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice. Potrivit unui proiect de ordin al ministrului Finanțelor Publice, pentru aprobarea instrucțiunilor și regulamentului de organizare, loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 și 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Numărul reprezentând valoarea totală a bonului fiscal rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre, cuprinse între 0 și 9. De asemenea, se extrage câte un număr pentru luna și ziua în care a fost emis bonul.

'Rezultatul extragerilor se consemnează într-un proces-verbal care se postează pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru o perioadă de minimum 30 de zile', se mai arată în comunicatul citat.

Ulterior extragerii, se împarte fondul de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen.

În cazul în care nu există câștigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare, se mai precizează în comunicat.

Revendicarea premiilor se face, în 30 de zile de la extragere, prin depunerea bonului fiscal câștigător (ulterior extragerii), în original, la orice unitate teritorială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, alături de copia actului de identitate sau a pașaportului titularului bonului și de o cerere conform modelului care va fi aprobat prin ordinul mai sus menționat, se mai arată în comunicat.

În cazul în care premiul nu se revendică în termenul menționat, se pierde acest drept.

'Plata câștigurilor se face de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după verificarea autenticității și realității bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor, de către organele competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală', se mai arată în comunicat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

2 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

3 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

4 De citit... / Destinele României au fost preluate de judecători și procurori. Oamenii politici și cetățenii au fost scoși din joc

5 Un cardiolog a explicat care este valoarea normală a colesterolului: „De la acest prag în jos, ateroscleroza începe să dea înapoi”