Cât cheltuiesc românii pe florile pentru nuntă şi pentru botez

Cât cheltuiesc românii pe florile pentru nuntă şi pentru botez

Românii cheltuiesc în acest an, în medie, între 1.500 şi 3.000 lei pentru aranjamentele florale de nuntă, în timp ce pentru florile de botez alocă circa 1.000 lei, dar bugetul poate ajunge în unele cazuri şi la 10.000 euro, potrivit FlorideLux.

Cât cheltuiesc românii pe florile pentru nuntă şi pentru botez

"Dacă, în Bucureşti, viitorii soţi cheltuiesc circa 3.000 de lei pe un pachet de flori complet, care acoperă atât buchetele miresei şi naşei, detaliile pentru corsaje şi aranjamentele de masă, în provincie costurile sunt mai scăzute, situându-se, în medie, între 1.500 şi 2.000 lei", a declarat Marius Dosinescu, CEO şi fondator FlorideLux.

Prin comparaţie, mirii din state precum Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii alocă în general bugete între 600 de lire, respectiv 1.500 de dolari pentru aranjamentele florale de nuntă, acoperind buchetul de mireasă, cele pentru domnişoarele de onoare, corsaje, cocarde, florile pentru ceremonie, petrecere, petalele de trandafiri şi coroniţele pentru fetiţele cu flori.

În România, în schimb, bugetele stabilite pentru aranjamentele florale de nuntă se împart, de regulă, între buchetul de mireasă şi naşă, cocarde, corsaje, lumânări şi florile pentru recepţie, mulţi dintre mirii din oraşele mari renunţând la tradiţiile precum bradul de nuntă, decoraţiunile cu flori pentru maşina mirilor sau arcada de flori de la biserică.

Reprezentanţii FlorideLux spun că există şi bugete mai mari, care pot ajunge chiar şi la 10.000 euro, doar pentru florile din ziua nunţii.

Potrivit Ioanei Buiacu, Manager de Dezvoltare şi Florist FlorideLux, românii se documentează foarte mult online şi ulterior se prezintă în florării sau în ateliere pentru a discuta faţă în faţă cu floristul pe tema designului şi a florilor dorite.

Ea a arătat că cele mai căutate aranjamente pentru nuntă în România, în acest an, sunt formate din flori delicate şi înmiresmate, de culoare roz-prăfuit, ca bujorii, trandafirii roz vintage sau de grădină, freziile şi lăcrămioarele. În egală măsură sunt preferate florile exotice, precum orhideea imperială sau wanda, cele de sezon, ca floarea-soarelui sau nuferii, şi florile rare - plumeria, iasomia şi stephanotis.

Referitor la aranjamentele florale pentru botez, acestea necesită un buget de circa 1.000 de lei şi constau cu precădere în aranjamente în formă de animăluţe şi flori extrem de viu colorate.

"Sesizăm în evoluţia comenzilor şi în comportamentul de consum faptul că lumânarea de botez cu flori, necesară la biserică, a fost înlocuită cu lumânări decorate cu elemente durabile, gen materiale, fundiţe, tul, păpuşi, animăluţe din pluş, acestea fiind mai uşor de cumpărat chiar înainte de eveniment, mai ieftine şi mai rezistente în timp", arată şeful FlorideLux.

Potrivit lui Dosinescu, aranjamentele de botez generează aproximativ 7% din vânzările florăriilor FlorideLux, iar cele pentru nuntă circa 15% din vânzările asociate perioadei de evenimente, din mai până în septembrie.

Florăriile FlorideLux, cu o experienţă de peste 10 ani pe piaţa din România, oferă produse şi servicii de calitate precum buchete şi aranjamente florale, coşuri cadou, aranjamente flori funerare, cadouri business, concepte florale de anvergură, design profesional pentru Crăciun şi alte evenimente importante, cu livrare oriunde în România.

În iunie 2014, FlorideLux a atras în acţionariat companiile Mediafax Group, una dintre cele mai importante companii media din România, şi BAC Investment Banking, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de consultanţă în fuziuni şi achiziţii. Acestea controlează împreună 35% din grupul FlorideLux.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...