Cum EXPLICĂ Victor Ponta intrarea României în RECESIUNE

Cum EXPLICĂ Victor Ponta intrarea României în RECESIUNE

Premierul Victor Ponta explică intrarea României în recesiune tehnică prin faptul că zona euro este din nou în recesiune, referindu-se la Germania, Franţa, Italia, şi arată că România trebuie să îşi orienteze relaţiile economice către zona asiatică şi Africa.

Victor Ponta (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Într-o declaraţie susţinută joi seara, la Botoşani, după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat, la rândul său, că România a intrat în recesiune după standardele UE, premierul Victor Ponta a afirmat că "mizeriile lui Băsescu nu sunt importante" atunci când este vorba de economie şi s-a referit la evoluţia primului semestru comparativ cu perioada similară a anului trecut, care marchează o creştere economică de 2,6%, arătând că există 150.000 locuri de muncă în plus, precum şi încasări la buget şi din fonduri europene.

"Ceea ce este însă important de ţinut cont este că - dacă vă uitaţi pe toate televiziunile internaţionale de profil - Europa, azi, a primit o veste proastă: zona euro este din nou în recesiune, şi vorbim de motoarele Europei, de Germania, Franţa, Italia, şi asta înseamnă că România mai puţin va reuşi să îşi menţină ritmul de creştere economică şi de creare de locuri de muncă doar pe piaţa europeană. Trebuie să ne îndreptăm către celelalte pieţe, Turcia, China, zona asiatică, Africa", a spus Ponta.

El a adăugat că România trebuie să treacă peste problemele provocate în agricultură de ploi şi să încerce să menţină ritmul de creştere economică, fără a mai atinge un nivel de 5,1% ca în ultimul trimestru al anului trecut, să rămână competitivă şi să investească mai mult în infrastructură.

Economia zonei euro a stagnat în trimestrul al doilea, faţă de trimestrul precedent, potrivit datelor publicate joi de Eurostat. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, economia zonei euro a avansat cu 0,7%.

România a reintrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB, cu cea mai mare scădere economică din UE 28 în al doilea trimestru al anului, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat, care relevă modificarea evoluţiei pentru trimestrul I, de la +0,2% la -0,2%.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...