Investițiile nete în economie au urcat cu 7,2% în primul semestru; industria și comerțul au atras cele mai multe fonduri

Investițiile nete în economie au urcat cu 7,2% în primul semestru; industria și comerțul au atras cele mai multe fonduri

Investițiile nete realizate în economie s-au cifrat la 26,87 miliarde de lei, după prima jumătate a acestui an, în creștere cu 7,2% comparativ cu semestrul I 2014, un volum mai mare de investiții fiind înregistrat în industrie, care a atras 37,7% din totalul fondurilor, și comerț și servicii (36,4%), potrivit datelor provizorii ale Institutului Național de Statistică remise, joi, AGERPRES. Sectorul construcțiilor a atras 17,5% din totalul investițiilor, iar agricultura 6,1%.

Investițiile în lucrări de construcții noi s-au majorat cu 9,3% iar cele în utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 7%.

Comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut, ponderea investițiilor nete în lucrări de construcții noi a crescut cu 0,3 puncte procentuale în timp ce ponderea investițiilor nete în alte cheltuieli și utilaje (inclusiv mijloace de transport) a scăzut cu 0,2 puncte procentuale, respectiv cu 0,1 puncte procentuale.

În trimestrul doi, investițiile nete realizate în economie s-au cifrat la 15,01 miliarde de lei, în creștere cu 6,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Investițiile în utilaje (inclusiv mijloace de transport) au urcat cu 10,2% iar fondurile investite în lucrări de construcții noi au crescut cu 5,7%.

'Comparativ cu trimestrul II 2014, în trimestrul II 2015 se constată o creștere a ponderii investițiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 1,5 puncte procentuale. Ponderea investițiilor nete în lucrări de construcții noi și alte cheltuieli a scăzut cu 1,2 puncte procentuale, respectiv cu 0,3 puncte procentuale', se precizează în comunicatul INS. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”