Moody’s a îmbunătăţit perspectiva ratingului României de la negativă la stabilă

Moody’s a îmbunătăţit perspectiva ratingului Baa3 al României de la negativă la stabilă, anticipând că evoluţia bună din 2013 a indicatorilor macroeconomici va continua, în timp ce riscurile privind creşterea economică şi finanţarea au scăzut datorită redresării zonei euro.

Moody’s a îmbunătăţit perspectiva ratingului României de la negativă la stabilă (Imagine: Shutterstock)

Agenţia de evaluare financiară a menţinut ratingul României pentru datoriile pe termen lung la nivelul Baa3, iar cel pentru datoriile pe termen scurt la P-3, considerând că avansul PIB va fi susţinută de creşterea exporturilor şi absorbţia fondurilor europene, chiar dacă consumul intern şi creditarea ar putea rămâne sub nivelul anterior crizei în viitorul apropiat, se arată într-un comunicat al Moody’s.

Ratingul Baa3 se află la cel mai redus nivel din categoria investment grade.

Moody’s notează faptul că deficitul bugetar şi nivelul moderat al datoriei publice atenuează o parte din riscurile reprezentate de dependenţa guvernului de finanţarea externă.

Agenţia consideră totodată că accesul României la finanţarea multilaterală reduce riscurile la adresa capacităţii de rambursare a datoriilor externe, care pot fi generate de instabilitatea pieţei internaţionale.

Moody’s a menţinut plafoanele pentru datoriile pe termen lung în valută, obligaţiunile în monedă locală şi depozitele bancare la nivelul A3, iar plafonul pentru depozitele pe termen lung în valută la Baa3.

Plafoanele pentru datoriile şi depozitele pe termen scurt în valută sunt P-2, respectiv P-3.

Agenţi notează faptul că România a reuşit să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB la sfâşitul lui 2012 şi la 2,3% din PIB în 2013, în pofida mai multor schimbări de guvern, respectând astfel condiţiile convenite cu FMI şi UE.

Moody's anticipează că reducerea deficitului bugetar va contribui la stabilizarea datoriei publice, ceea ce susţine decizia de îmbunătăţire a perspectivei ratingului de la negativă la stabilă.

Inflaţia s-a redus de la 5% la sfârşitul lui 2012 la 1,6% la sfârşitul anului 2013, evoluţie care a contribuit la competitivitate. Creşterea exporturilor s-a accelerat, iar importurile au rămas scăzute, astfel că deficitul de cont curent s-a redus de la 4,4% ân 2012 la 1,1%, se arată în comunicat.

Un alt factor pozitiv menţionat de Moody's este reducerea riscurilor legate de criza din zona euro.

Incertitudinile economice din zona euro au reprezentat un factor major pentru decizia Moody’s de atribuire a unei perspective negative pentru ratingul României în 2012, în condiţiile în care 50% din exporturile României sunt destinate ţărilor din zona euro, iar majoritatea băncilor din ţară sunt deţinute de bănci din zona euro.

Pe termen mediu, Moody’s anticipează că România va continua să se apropie de convergenţa veniturilor cu cele din ţările mai bogate din UE, datorită salariilor competitive şi a unor măsuri viitoare de creştere a competitivităţii, iar aceste elemente susţin perspectiva stabilă a ratingului.

Moody’s ar putea îmbunătăţi ratingul României dacă va avea loc o accelerare pronunţată a creşterii economice fără agravarea dezechilibrelor macroeconomice, dacă riscurile de finanţare se vor reduce şi dacă va avea loc o creştere a eficienţei sectorului de stat.

Ratingul ar putea fi redus în schimb dacă ar avea loc o inversare a recentei consolidări fiscale, cum ar fi creşterea îndatorării, dacă ar avea loc o scădere a competitivităţii sau o înrăutăţire a balanţei de plăţi.

S&P este singura dintre cele trei mari agenţii de rating, incluzând Fitch şi Moody's, care evaluează România cu rating din categoria nerecomandată investitorilor (junk). Calificativul "BB+" se află cu o singură treaptă sub categoria recomandată investitorilor.

Moody's evaluează România cu rating "Baa3", cu perspectivă negativă, iar Fitch cu "BBB-", cu perspectivă stabilă. Ambele ratinguri sunt pe ultima treaptă a categoriei recomandate investitorilor.

 

 

 

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ / Orban le cere miniștrilor Muncii, Internelor și Apărării să analizeze elaborarea unui proiect privi…

2 VIDEO Botnița, ca botnița, dar voi vedeți ce tâțe are femeia cu sârme-n mațe?

3 Informație / Tăriceanu îl șantajează pe Orban cerând 20 de locuri eligibile pe listele de la parlamentare, altfe…

4 O profesoară din Slobozia le-a predat elevilor într-un mod inedit „Povestea Poveștilor” de Ion Creangă!

5 Informație / Degringoladă totală în PSD! Ciolacu îi cheamă pe parlamentari să semneze moțiunea într-un birou, St…

recomandări

Te ia DNA: Dinu Pescariu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Da, pisica asta chiar există