PIAŢA IMOBILIARĂ: Preţurile locuinţelor s-au redus în trimestrul doi cu 2%. Persistă un trend descrescător

Preţurile locuinţelor s-au redus la nivel naţional cu 2% în al doilea trimestru faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce sugerează persistenţa unui trend uşor descrescător, cu oscilaţii la nivel regional şi al oraşelor, potrivit Eurobank Property Services (EPS).

PIAŢA IMOBILIARĂ: Preţurile locuinţelor s-au redus în trimestrul doi cu 2%. Persistă un trend descrescător (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

În al doilea trimestru al anului 2014, indicele naţional a continuat parcursul uşor descendent din trimestrul anterior, cu o scădere a nivelului preţului mediu cu 0,8% faţă de trimestrul precedent, în timp ce comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile imobiliare la nivel naţional au scăzut cu 2%. În ultimii cinci ani care au trecut după "crash"-ul din 2009, preţul mediu anual a suferit o modificare de -3,8% pe an, potrivit celei mai noi ediţii a Indicelui Proprietăţilor Rezidenţiale.

Deşi evoluţia faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013 a înregistrat o tendinţă descendentă, indicele pentru Bucureşti a crescut cu 1,8% în ultimul trimestru, cu o rată de creştere de 1,9% pe segmentul Bucureşti Periferie şi o scădere de 1,2% în Bucureşti Centru. În perioada relativ stabilă din ultimii ani, indicele Capitalei a alunecat atingând o medie de -3,5% pe an. În pofida unei corecţii trimestriale negative, preţurile din Judeţul Ilfov s-au stabilizat în ultimul an, de o manieră similară cu ultimii 5 ani, depăşind ca performanţă principalele zone urbane ale Capitalei.

Toate cele opt diviziuni regionale ale României au înregistrat o modificare negativă în trimestrul al doilea, de la an la an. Astfel, diviziunea Dunare şi Marea Neagră se află în topul performanţei, cu -0,9%, urmată de diviziunile Bucureşti, Ilfov şi Vest cu -1,1%. Cele mai mari scăderi de preţ de la an la an s-au înregistrat în sud şi în centru, indicând faptul că modificările preţului imobiliar la nivelul diviziunilor regionale prezintă o mică variaţie în jurul indicelui mediu naţional.

Începând din vara anului 2009, Moldova a menţinut cea mai mică rată de scădere a preţului mediu anual calculat pe o perioadă de 5 ani, de 1,7%, urmată de Sud cu 2,9%, în timp ce ratele celorlalte diviziuni regionale s-au situat în jurul mediei naţionale de -3,8%.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Asta e de DNA! Citiți de unde vine bogăția Liei Savonea! Ea e cea care l-a salvat pe Vântu!

2 S-o salte procurorii, că n-are imunitate! Dăncilă, denunțată de Dragnea pentru fraudă cu bani europeni! Acest …

3 VIDEO Domeniul „Mama sunt eu” / Așa ne-a furat PSD, pe față, rânjind în batjocură!

4 Priviți, oameni buni! Da, Dăncilă este încălțată de o biată sclavă de pe plantațiile PSD! Vaca asta s-o crede …

5 HOPA! Gâdea, somat de Kovesi să achite în 15 zile daunele morale de 300.000 de lei! Nici celelalte harțabale …

recomandări

Te ia DNA: Damian Dan

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Tipul asta zboară printr-un munte într-o cascadorie la limită