Samsung acuză un şef LG că a deteriorat maşini de spălat ale mărcii înainte de o expoziţie la Berlin

Samsung acuză un şef LG că a deteriorat maşini de spălat ale mărcii înainte de o expoziţie la Berlin

Samsung Electronics îl acuză pe şeful diviziei de electrocasnice a LG Electronics că i-a deteriorat maşini de spălat expuse în magazine, înainte de salonul de aparatură electronică IFA din Berlin, Germania, şi a cerut procuraturii din Seul să investigheze, relatează Reuters.

Potrivit reclamaţiei, angajaţi ai LG au distrus în această lună, în mod deliberat, maşini de spălat premium ale Samsung expuse în două magazine din Germania, înainte de salonul IFA.

"Este foarte neplăcut că Samsung a fost nevoită să solicite ca un director de rang înalt să fie investigat de procuratură, dar este inevitabil, întrucât am ajuns la concluzia că trebuie să aflăm originea incidentului", potrivit Samsung.

LG a negat acuzaţiile Samsung, explicând că uşile a două maşini de spălat au fost deteriorate, într-unul din magazine, pentru că modelul respectiv avea balamale slabe.

Un purtător de cuvânt al LG a declarat că Jo Seong-jin, şeful diviziei de aparatură electrocasnică a companiei, este una dintre persoanele menţionate în cererea Samsung.

Reprezentanţii procuraturii din Seul nu au putut fi contactaţi duminică.

Disputa este cea mai recentă apărută între cele două companii sud-coreene, care concurează pe mai multe pieţe, precum cea a smartphone-urilor, televizoarelor şi aparatelor electrocasnice.

Alte conflicte s-au referit la capacitatea frigiderelor şi cotele pe piaţă ale aparatelor de climatizare deţinute de Samsung şi LG.

LG susţine că este cel mai mare producător de maşini de spălat la nivel mondial, înaintea Samsung.

Poliţia din Germania a interogat oficiali ai LG, în urma incidentului.

Ambele companii au prezentat dispozitive IT şi aparate electrocasnice, la salonul IFA.

Potrivit LG, incidentele au apărut atunci când directori ai companiei au dorit să examineze produse ale Samsung şi ale altor companii. Angajaţii LG au acceptat că plătească pentru patru maşini de spălat Samsung deteriorate, la unul din magazine, în urma eforturilor de mediere făcute de poliţia germană, cu toate că au fost responsabili de daune pentru numai două dintre acestea.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?