Statul român a câștigat la Curtea Constituțională în cazul Micula

Statul român a câștigat la Curtea Constituțională în cazul Micula

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) nu trebuie să le mai plătească încă o dată suma de 376 milioane de lei fraților Viorel și Ioan Micula, precum și dobânda aferentă, așa cum a dispus Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții (ICSID), informează miercuri MFP.

Curtea Constituțională a României a respins, prin Decizia nr. 887/15.12.2015, excepția de neconstituționalitate privind legislația în baza căreia statul român a făcut plata dispusă de tribunalul ICSID, cu sediul la Washington.

'Decizia Curții Constituționale este foarte importantă pentru autorități, datorită implicațiilor financiare pe care le-ar fi avut o eventuală admitere a excepțiilor ridicate de avocații Grupului Micula. Statul român a fost reprezentat de juriștii din Ministerul Finanțelor Publice', a afirmat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Practic, Curtea Constituțională a girat din punct de vedere constituțional mecanismul legal construit de statul român pentru punerea în aplicare a hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești sau arbitrale, cu incidență în domeniul ajutorului de stat, mecanism aplicat inclusiv în cazul Micula.

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă.

Cu toate acestea, deși statul român a efectuat plata în baza unei legislații naționale, emisă în deplină concordanță cu Constituția, frații Micula încearcă să execute statul român apelând la instanțe din alte state pe al căror teritoriu există bunuri ale statului român. Comisia Europeană intervine activ în toate litigiile în care statul român este acționat în judecată de frații Micula.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 „O acțiune deliberată. Ne pregătim pentru cele mai rele scenarii”

3 Marele frate chinez. Cum trece lumea sub controlul Chinei

4 Traian Băsescu, avertisment sumbru pentru români: „Pe 28 Septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României”

5 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....