Consensul politic este util. Putem însă avea încredere în mitomani?
După zece ani în care politica României a fost marcată de lupte brutale, iar unele partide refuzau constant să se prezinte la negocierile convocate la Cotroceni de Traian Băsescu, ideea preşedintelui Iohannis de a construi un consens în jurul bugetului pentru Armată este privită cu un anume scepticism. Pur şi simplu, oamenii nu mai cred în perspectivele unei păci între palate. Eu vreau însă să spun de la început: un consens între actorii politici, pe teme de interes naţional, este necesar României. Eram deja stabilit în SUA în anii în care preşedintele pe care-l admir cel mai mult, republicanul Ronald Reagan, reuşea să realizeze o serie de acorduri bipartizane cu democraţii, pentru a rezolva problemele grave cu care se confrunta naţiunea. Modul în care, în 1983, Reagan a lucrat împreună cu Thomas „Tip” O’Neill, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, pentru adoptarea legislaţiei privind securitatea socială, este exemplar.
Acum, formal, nu cred că preşedintelui Klaus Iohannis îi va fi greu să obţină un acord al tuturor partidelor parlamentare pentru ca, din 2017, România să aloce 2% din PIB pentru Apărare. În această etapă, bănuiesc că ceea ce îşi propune noul şef al statului este să arate că se poate realiza un consens pe teme de interes naţional şi să ofere un exemplu. Nu începe în forţă, atacând subiecte controversate – precum reforma în Sănătate sau Educaţie – ci printr-o abordare prudentă, ceea ce mi se pare firesc pentru un preşedinte care s-a instalat la Cotroceni acum mai puţin de o lună. Şi pe fond cred că Iohannis procedează corect: Rusia, chiar dacă este la limita falimentului, nu pare să fi învăţat ceva şi să-şi fi temperat tendinţele expansioniste. În acest context, România trebuie să fie un furnizor de securitate, nu doar să aştepte ca partenerii din NATO să trimită trupe pe teritoriul ei. Pe scurt, sunt mari şanse ca, luni după-amiaza, de la Palatul Cotroceni să vină informaţia că toată lumea, în frunte cu premierul Ponta, este de acord ca, din 2017, armata să primească 2% din PIB.
Aici apar însă problemele: putem avea încredere că acest guvern îşi va îndeplini angajamentele? Scriam în septembrie, aici, pe contributors: “Bani ca să ne apărăm de Rusia, nu pomeni electorale, domnule Ponta!” În vara lui 2014, deşi ameninţarea rusă bătea la uşă, armata a primit nişte rămăşiţe de la masa bogaţilor: 400 de milioane de lei la rectificarea din iulie. În schimb, fondul de rezervă aflat la dispoziţia guvernului a crescut exploziv pe parcursul lui 2014, de la 168 de milioane de lei la 1,9 miliarde. Premierul Ponta s-a folosit în mod discreţionar de aceşti bani, în special pentru a mitui primari, în perioada campaniei electorale, nu pentru a întări capacitatea de apărare. Nu ar trebui să uităm nici faptul că, în februarie 2013, tot guvernul Ponta îşi lua angajamentul, în cadrul CSAT, ca încă din 2016 să aloce 2% din PIB pentru Apărare, după o serie de creşteri graduale în 2014 şi 2015. Aceste creşteri s-au produs, dar într-o măsură extrem de mică. România este departe de obiectivul 2%, chiar dacă preşedintele Iohannis va reuşi să convingă Comisia Europeană să accepte o majorare a deficitului bugetar şi va putea să aloce către M.Ap.N venituri suplimentare. Putem deci observa că premierul Ponta a mai avut promisiuni legate de creşterea alocaţiei pentru Apărare, dar nu şi le-a respectat.
Pornind de la discuţia despre bugetul Apărării şi modul în care promisiunile anterioare au fost încălcate, ajungem la o întrebare pe care o consider esenţială pentru anul politic 2015: cum va funcţiona relaţia dintre preşedintele Iohannis şi premierul Ponta? Este evident că noul şef al statului vrea să arate că poate conduce şi fără conflicte sau declaraţii dure, la televizor. Problema este dacă şi cealaltă parte, respectiv guvernul PSD şi premierul Ponta, va proceda corect şi îşi va respecta cuvântul dat. Ca om de afaceri, am învăţat o lecţie esenţială: încrederea între parteneri este un element esenţial pentru bunul mers al unei înţelegeri comericale. În momentul în care nu-ţi respecţi cuvântul, când ai în urmă o istorie de minciuni şi înţelegeri încălcate, este aproape imposibil să mai fii considerat o persoană de încredere, iar afacerile merg prost. Din această perspectivă, îmi este teamă că tot ceea ce face premierul Ponta acum este să câştige timp, până îşi revine din înfrângerea din 16 noiembrie şi-şi reconfirmă, la congresul din primăvară, controlul asupra PSD. După ce îşi va atinge aceste obiective, Ponta va începe bătălia pentru alegerile din 2016 şi nu va mai respecta nimic. Să nu uităm că proximele alegeri sunt cele locale, deci reţeta pomenilor dirijate prin ministerul Dezvoltării către primari va fi probabil folosită din nou.
Nu vreau să închei pe un ton pesimist. Chiar dacă premierul Ponta are o lungă tradiţie în a minţi – unii au spus chiar că este un mitoman şi are o adevărată plăcere în a nu spune adevărul – consider că preşedintele Iohannis este dator să încerce să coopereze cu Palatul Victoria. Un consens pe 2% din PIB pentru apărare, din 2017, este excelent măcar din perspectiva unei planificări bugetare multianuale, planificare pe care guvernul PSD nu a fost capabil să o realizeze până acum.
Societatea românească are nevoie de reforme profunde, nu de lupte politice, şi de aceea este nevoie ca preşedintele României să construiască un mecanism de cooperare cu primul-ministru. Insist asupra unui singur aspect: cooperare şi consens pentru reforme, doar pentru reforme…
