Congresmeni americani cer suspendarea vizelor pentru cetățenii țărilor afectate de Ebola

Congresmeni americani cer suspendarea vizelor pentru cetățenii țărilor afectate de Ebola

Președintele Camerei Reprezentanților din SUA și alți congresmeni au sugerat miercuri administrației Obama să închidă teritoriul american pentru cetățenii din cele mai afectate trei țări de epidemia de Ebola, informează AFP.

"O interdicție temporară de călătorie în SUA din țările afectate de virus este o alegere pe care președintele (Barack Obama) ar trebui s-o ia cu siguranță în considerare, precum și orice altă măsură necesară în contextul dubiilor tot mai mari privind securitatea sistemelor noastre de transport aerian", a precizat, într-un comunicat, John Boehner, președintele Camerei Reprezentanților.

"Am cerut să se ia considerare suspendarea temporară a vizelor pentru persoanele din Liberia, Guineea și Sierra Leone până când epidemia va fi sub control", au precizat de asemenea președintele Comisiei pentru securitate internă, Michael McCaul, și cei cinci președinți de subcomisii, toți republicani, într-o scrisoare adresată secretarului de stat și secretarul pentru securitate internă.

În opinia lor, suspendarea unei părți din cele 13.500 de vize în derulare ar permite restabilirea încrederii opiniei publice în sistemul sanitar american, afectat de contaminarea a două asistente care l-au îngrijit la Dallas pe pacientul liberian Thomas Eric Duncan, mort săptămâna trecută din cauza virusului Ebola.

Aleșii susțin de asemenea că pacienții contaminați cu Ebola ar urma să fie sistematic transferați într-unul din cele patru spitale specializate din țară (Emory University Hospital, National Institutes of Health, Nebraska Medical Center și St. Patrick Hospital din Montana).

Mai multe voci din Congres s-au exprimat în ultimele zile în favoarea închiderii frontierelor pentru persoanele care au vizitat țările afectate de Ebola.

Într-un articol apărut miercuri, senatorul texan Ted Cruz, un republican, a scris că este vorba de o măsură 'de bun-simț'.

O audiere parlamentară cu responsabili ai sistemului sanitar american, care consideră că o eventuală interdicție de călătorie este inutilă și ineficientă, va avea loc joi în Camera Reprezentanților.

AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENT „Nicușor Dan a obținut 12 milioane de euro în cea mai strălucită afacere politică din istoria României”

2 Dezvăluiri cutremurătoare! / „Evaziune de peste 5 miliarde de lei pe an” / Scrisoarea integrală a „Grupului vameșilor care s-au săturat”

3 BREAKING Bolojan a încasat în 2007 echivalentul a 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigu…

4 VIDEO Clip viral cu Iliescu la liftul înspre Rai...

5 „O să o încaseze în cap”. Un general rus, deputat în Duma de Stat, susține că Putin plănuiește să atace Polonia