ALEGERI EUROPARLAMENTARE: Dreapta se menţine pe primul loc în sondaje înaintea alegerilor

ALEGERI EUROPARLAMENTARE: Dreapta se menţine pe primul loc în sondaje înaintea alegerilor

Dreapta ar urma să rămână cel mai mare grup al viitorului Parlament European, în faţa social-democraţilor, potrivit ultimelor proiecţii anunţate înaintea alegerilor europene, care urmau să marcheze un avans puternic al euroscepticilor.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE: Dreapta se menţine pe primul loc în sondaje înaintea alegerilor (Imagine: Liviu Chirica/ Mediafax Foto)

Potrivit site-ului PollWatch , care compilează sondaje realizate în cele 28 de state membre UE pe baza afilierilor actuale, grupul Partidului Popular European (PPE) este creditat cu 217 locuri (mai puţin cu 58 în raport cu 2009), faţă de 201 mandate pentru socialişti (cu şapte mai multe).

Euroscepticii îşi confirmă avansul, cu un total de aproape 100 de locuri, respectiv de trei ori mai multe decât în Parlamentul actual. Dar această mişcare este foarte eterogenă, cu partide de extremă dreapta precum Frontul Naţional francez şi PVV olandez, formaţiuni ultranaţionaliste ca Jobbik din Ungaria sau chiar neonaziste precum Zori Aurii din Grecia, dar şi populişti precum Mişcarea Cinci Stele a lui Beppe Grillo din Italia.

Stânga radicală, a şasea forţă din Parlamentul în exerciţiu, ar urma să înregistreze un progres. Cu 53 de mandade, aceasta va deveni al patrulea grup al PE, după liberali (59), dar devansând Verzii (44), conservatorii britanici şi polonezi (42).

Această creştere este netă în ţările afectate de programe de austeritate severe, precum Grecia cu partidul Syriza, dar şi Spania şi Irlanda, subliniază PollWatch.

Site-ul aminteşte că, în afară de marjele de eroare ale sondajelor, constituirea grupurilor poate rezerva surprize. Astfel este cazul Mişcării Cinci Stele, despre care nu se ştie din ce grup va decide să facă parte.

Dacă se va alătura grupului eurofobilor, conduşi de liderul britanic al UKIP Nigel Farage, acesta din urmă şi-ar putea dubla numărul de deputaţi şi va intra în lupta pentru locul al treilea cu liberalii, care ar putea primi însă întăriri de la francezi, cehi şi spanioli.

În plus, un grup de peste 35 de deputaţi s-ar putea constitui în jurul FN şi PVV.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”