ANALIZĂ: Alegeri legislative în India, un adevărat maraton în nouă etape

ANALIZĂ: Alegeri legislative în India, un adevărat maraton în nouă etape

India declanşează luni un adevărat maraton electoral, în nouă etape, care se va încheia pe 12 mai, în care va alege membrii Camerei Inferioare a Parlamentului, relatează AFP, care prezintă acest proces.

ANALIZĂ: Alegeri legislative în India, un adevărat maraton în nouă etape (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

- De ce este procesul atât de îndelungat?

Implicând 814 milioane de alegători, este vorba despre cel mai "mare" scrutin din istorie. Este imposibil ca organizatorii să desfăşoare şi să supravegheze aproape 930.000 de secţii de votare într-o singură zi.

Condiţiile meteorologice, festivalurile, culesul recoltelor şi calendarul şcolar sunt luate în considerare, cu scopul de a găsi cea mai bună dată pentru vot în fiecare stat în parte.

- Cum se desfăşoară votul?

Comisia electorală impune obligativitatea instalării unei secţii de vot la o distanţă de cel puţin 1,2 kilometri de fiecare alegător.

Maşini electronice de vot sunt instalate, de asemenea, pentru a reduce timpul de votare şi a face mai rapidă numărătoarea voturilor, care va avea loc pe 16 mai.

- Care este miza scrutinului?

India este a doua cea mai populată ţară din lume, cu 1,2 miliarde de locuitori, face parte din G20 şi deţine un loc tot mai important pe scena internaţională în privinţa unor subiecte ca încălzirea globală sau acordurile comerciale.

În India se află o treime dintre cele mai sărace persoane din lume. Ţara este totodată a zecea putere economică la nivel mondial.

La nivel naţional, sondajele relevă o mobilizare a alegătorilor pe teme precum corupţia, îngrijorări privind locul de muncă şi inflaţia şi preconizează o voinţă de schimbare, după cei zece ani în care Partidul Congresului s-a aflat la putere.

- Cât de fiabile sunt sondajele?

Toate preconizează faptul că partidul naţionalist hindus Bharatiya Janata Party (BJP) se va clasa pe primul loc, dar s-au înşelat adesea, ca în 2004.

Este dificil ca opinia publică să fie evaluată într-o ţară atât de mare, cu o populaţie în principal rurală, iar scrutinul uninominal cu un tur poate conduce uşor la o basculare a rezultatelor.

- Când vor fi cunoscute rezultatele?

Rezultatele vor fi anunţate pe 16 mai, după patru zile de la ultima etapă a votului.

- Corupţia şi violenţa pot perturba scrutinul?

Forţe de securitate vor fi mobilizate în fiecare secţie de votare, iar un dispozitiv mai puternic este prevăzut în state din nord-est şi în Kashmir, două zone afectate de rebeliuni separatiste de câţiva zeci de ani.

Zone izolate din estul şi centrul Indiei, în care sunt activi, în continuare, rebeli maoişti, sunt de asemenea supravegheate îndeaproape.

Tentative de "cumpărare" a voturilor, prin cadouri ca alcool sau bani în numerar, sunt frecvente în India, în pofida unor amenzi dure prevăzute în Codul Electoral.

- Când va fi instalat noul Guvern?

După anunţarea rezultatelor, pe 16 mai, în cazul în care niciun partid nu obţine 272 de mandate - majoritatea absolută -, preşedintele va cere partidului care a obţinut cel mai bun scor să formeze o coaliţie cu partide regionale.

Aceste negocieri pot să dureze mai multe zile sau săptămâni. Sondajele preconizează că BJP nu va obţine majoritatea absolută.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria