Anumite țări "nu vor un acord" cu Atena (surse guvernamentale elene)

Surse din cadrul guvernului grec consideră "evident că anumite țări" europene nu doresc să se ajungă la un acord pentru a salva Atena de la faliment, a informat duminică agenția elenă de presă ANA, citată de AFP. "Este evident că anumite țări, pentru motive care nu au nicio legătură cu reformele și programul, nu doresc un acord", au declarat aceste surse, potrivit ANA.

Ele afirmă că miniștrii de finanțe din zona euro au căzut de acord asupra unui "calendar relevant" și că un "acord de principiu" a fost găsit, însă un "grup de țări a ridicat problema <încrederii>, fără să precizeze ce ar trebui făcut".

Într-un climat de neîncredere față de Atena, iar unele țări discutând deschis despre Grexit, miniștrii au eșuat sâmbătă la Bruxelles să schițeze un text care să fie folosit ca bază la summitul șefilor de stat și de guvern, programat pentru duminică, considerat ca ultima limită pentru a salva Grecia de la prăbușirea financiară. Lucrările Eurogrupului urmează să fie reluate duminică la ora 09.00 GMT.

"Sunt mai multe țări care blochează" și nu vor al treilea plan de ajutorare, a rezumat o sursă europeană, în timp ce Germania și Finlanda, țări cu poziții inflexibile față de Atena, par să afirme deschis că nu mai doresc Grecia în zona euro. AGERPRES


populare
astăzi

1 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN

2 Noua consilieră a lui Nicușor Dan: 16 locuințe și tată ofițer de Securitate

3 Manevra lui Sorin Grindeanu la CCR pune în pericol 9 miliarde de euro și îi poate aduce dosar penal lui Bolojan

4 Dan Motreanu, viitorul șef al SRI?

5 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?