ANUNŢUL postat în această dimineaţă pe contul de Twitter al lui Dmitri Medvedev

Contul de Twitter al premierului rus, Dmitri Medvedev, a fost spart joi, hackerii postând un mesaj în care acesta îşi anunţa intenţia de a demisiona şi de a urma o carieră de fotograf independent.

Hackerii au spart contul de Twitter al lui Dmitri Medvedev, anunţând demisia acestuia: ”Demisionez. Voi fi fotograf independent” (Imagine: Twitter)

Contul în limba rusă a lui Medvedev a fost spart în jurul orei 10.20 (09.20 ora României) şi a fost alimentat cu o serie de mesaje timp de 40 de minute, relatează Russia Today .

"Demisionez. Îmi este ruşine de acţiunile Guvernului. Îmi pare rău", afirmă primul mesaj. "Voi fi fotograf independent", adaugă altul. "Îmi doream să spun asta. Vova (Putin), te înşeli!", susţine un al treilea mesaj.

Aparent, cel care i-a spart contul premierului este rus, devreme ce mesajele arată o bună cunoaştere a vieţii politice ruseşti. De exemplu, ultimul mesaj, adresat preşedintelui Vladimir Putin, este o referire la faimoasele afirmaţii ale lui Mihail Gorbaciov, care i-a spus "Boris, te înşeli!" lui Boris Elţîn ca răspuns la criticile aduse de acesta Partidului Comunist în 1988.

Contul de Twitter în engleză al premierului rus nu a fost compromis.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist

4 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

5 AUDIO Georgescu a recunoscut întâlnirea / Fugarul Sebastian Ghiță a spus într-o înregistrarea audio că „voievodul” l-a vizitat la Belgrad în 2021 pentru…