Aproape 90 de persoane ucise în Burundi în noi violențe armate

Aproape 90 de persoane ucise în Burundi în noi violențe armate

Un număr de 87 de persoane, dintre care 79 erau rebeli și opt membri ai forțelor de securitate, au fost ucise vineri în timpul și după atacurile coordonate asupra a trei baze militare din Burundi, a anunțat sâmbătă armata, potrivit Reuters și AFP.

"Bilanțul final al atacurilor de ieri este de 79 dușmani uciși, 45 de prizonieri și 97 de arme confiscate. În rândurile noastre, opt soldați și polițiști au fost uciși și 21 răniți", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei din Burundi, col. Gaspard Baratuza.

Un prim bilanț al militarilor dat publicității vineri menționa 12 rebeli uciși și 21 capturați, dar sâmbătă dimineață locuitorii din Bujumbura au descoperit în jur de 40 de cadavre pe străzile unor cartiere recunoscute pentru opoziția față de președintele Pierre Nkurunziza.

"Luptele au continuat în timpul nopții și cadavrele găsite în aceste cartiere în această dimineață sunt ale unor dușmani", a mai spus purtătorul de cuvânt militar.

În mai multe cartiere, locuitorii au acuzat forțele de ordine că au arestat vineri toți tinerii care le-au ieșit în cale și că i-au executat deliberat, la câteva ore după atacurile comise de insurgenți asupra a trei baze militare din capitala burundeză.

Unele dintre victime aveau brațele legate la spate, iar altele au fost executate sumar, conform martorilor cu care au discutat telefonic jurnaliștii AFP de la Nairobi.

Colonelul Baratuza a refuzat să facă orice comentariu privind luptele și circumstanțele în care au murit victimele.

Forțele guvernamentale au adunat cadavrele sâmbătă de pe străzile din Bujumbura și, potrivit anumitor surse, le-au îngropat în grabă în gropi comune după-amiază "pentru a împiedica răspândirea bolilor".

Localnicii acuză însă autoritățile că vor să facă să dispară probele unui masacru care ar fi fost comis de forțele de securitate, menționează AFP.

Violențele de vineri sunt cele mai grave din Burundi după lovitura de stat eșuată din luna mai, declanșată de candidatura controversată a președintelui Nkurunziza pentru un al treilea mandat, obținut în cele din urmă în urma scrutinului din iulie.

După începutul tulburărilor la sfârșitul lui aprilie, sute de persoane au fost ucise și peste 200.000 de persoane au părăsit țara, potrivit ONU.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro